Tratamentul pentru leucemia cronică mieloidă (LCM) poate produce, uneori, efecte secundare. Majoritatea pacienților pot suporta efectele secundare fără a opri terapia.

Înainte de a începe tratamentul, discutați cu medicul despre posibilele efecte secundare. Medicamentele și alte terapii pot preveni sau ține sub control multe dintre acestea. Multe efecte secundare dispar sau devin mai puțin pronunțate cu trecerea timpului.

Efectele secundare ale terapei medicamentoase administrate pe cale orală

Efectele secundare frecvente ale Gleevec® includ:

  • Retenția de fluid (edem);
  • Colectarea de fluid în piept (efuzie pleurală);
  • Umflare a zonei din jurul ochilor;
  • Greață;
  • Vomă;
  • Crampe musculare;
  • Diaree ;
  • Iritații ;
  • Oboseală cronică;

 

Efectele secundare frecvente ale Tasigna® includ:

  • Prea puține globule albe și trombocite;
  • Modificări la nivelul enzimelor din ficat;
  • Modificări la nivelul enzimelor din pancreas;
  • Greață;
  • Constipare;
  • Diaree;
  • Erupții cutanate însoțite de mâncărimi;
  • Dureri de cap;
  • Oboseală;
  • Nivel scăzut de minerale în sânge;
  • Hiperglicemie;
  • Iritații;

 

Efectele secundare frecvente ale Sprycel® includ:

  • Prea puține globule albe și trombocite;
  • Colectarea de fluid în piept (efuzie pleurală);
  • Acumulare de fluid (edem);
  • Diaree;
  • Durere de cap;
  • Nivel scăzut de calciu în sânge;
  • Ușoare anormalități în funcționarea ficatului reperate în urma analizelor;

 

Efectele secundare frecvente ale Bosulif® includ:

  • Greață;
  • Diaree;
  • Iritații;
  • Oboseală;
  • Nivel scăzut de trombocite în sânge (trombocitopenie);
  • Nivel scăzut de globule roșii (anemie);
  • Vomă;
  • Dureri abdominale;
  • Febră;
  • Efecte cardiace;

 

Rar, pacienții tratați cu Gleevec, Sprycel și Tasigna au dezvoltat insuficiență cardiacă congestivă severă (o slăbire a inimii ce duce la acumularea de fluid în plămâni și țesuturile înconjurătoare) și disfuncții ale ventriculului stâng (dificultăți în golirea sângelui din camera din stânga jos a inimii).

Până în prezent, majoritatea acestor pacienți au avut alte probleme de sănătate și factori de risc, inclusiv vârsta înaintată și un istoric medical de boli cardiace. Un posibil efect secundar al Tasigna care trebuie să fie urmărit în permanență este o afecțiune a ritmului cardiac numită sindromul QT prelungit.

Și Gleevec și Sprycel pot cauza uneori sindromul QT prelungit. Și alte medicamente cauzează sindromul QT prelungit, iar administrarea lor ar trebui evitată oricând posibil. Medicul vă va oferi o listă a medicamentelor pe care să le evitați și, dacă va fi cazul, va monitoriza aceste afecțiuni.

Alte efecte secundare

Medicamente ca interferonul și pastilele hiroxiuree (Hydrea®) sunt uneori folosite în cazul în care pacienții reacționează slab la ITK. Pot cauza efecte secundare severe, mai ales în cazul pacienților cu vârstă înaintată. Efectele secundare, multe dintre care se ameliorează după încetarea administrării lor, includ:

  • Simptome asemănătoare cu cele ale gripei, ca febră, dureri musculare și stare de slăbiciune;
  • Oboseală prelungită;
  • Pierderea în greutate;
  • Pierderea părului;
  • Diaree;
  • Depresie;
  • Afte bucale;
  • Bătăi neregulate ale inimii;
  • Sindromul grefă contra gazdă.

 

Dacă veți fi supus transplantului alogeneic de celule stem sau transplantului alogen de intensitate redusă, prezentați riscul de a dezvolta sindromul grefă contra gazdă (GCG). De fapt, cu cât persoana este mai în vârstă, cu atât mai mare este riscul de GCG. GCG apare când celulele imune ale donatorului atacă în mod eronat celulele normale ale pacientului. GCG poate fi ușor, moderat sau sever – chiar letal. Simptomele includ:

  • Iritații, însoțite de  înroșire și senzație de arsură, care apar pe palme și tălpi și se pot întinde până la trunchi și în cele din urmă pe toată suprafața corpului;
  • Apariția bășicilor, cauzând cojirea severă a pielii expuse;
  • Greață, vomă, dureri abdominale, diaree și pierderea poftei de mâncare, ceea ce poate indica faptul că tractul gastrointestinal (digestiv) este afectat;
  • Icter, sau îngălbenirea pielii, ceea ce poate indica faptul că ficatul este afectat;
  • Uscăciune excesivă a gurii și a gâtului, ceea ce poate duce la ulcer;
  • Uscăciunea plămânilor, a vaginului și a altor suprafețe.

 

Sindromul GCG poate fi acut sau cronic. Gravitatea depinde de diferențele dintre tipurile de țesut ale pacientului și donatorului. Cu cât pacientul este mai în vârstă, cu atât mai frecvente și severe pot fi reacțiile.

Prevenirea GCG

Cu o zi sau două înaintea infuziei cu celule stem, vi se vor prescrie medicamente pentru prevenirea GCG. Posibilitățile includ:

  • Ciclosporină și metotrexat;
  • Tacrolimus (Prograf®) și metotrexat;
  • Tacrolimus și micofenolat mofetil (CellCept®);
  • Prograf și sirolimus (Rapamune®).

 

Aceste combinații inhibă sistemul imunitar. Este posibil să fie nevoie să continuați să le luați câteva luni după transplant.
Pentru a diagnostica GCG, medicul va face biopsia unuia dintre organele afectate. Medicul va clasifica GCG de la I (cel mai blând) la IV (cel mai sever).

Sindromul GCG acut

Sindromul GCG acut poate apărea la puțin timp după ce celulele transplantate apar în recipient. GCG acut poate fi ușor, moderat sau sever. Poate fi o afecțiune care să pună viața în pericol, deoarece manifestările sale sunt dificil de controlat.

Sindromul GCG cronic

Sindromul GCG cronic apare de obicei la trei luni după transplant, dar poate apărea și după un an sau mai mult de la transplant. Este mai probabil să apară la persoanele care au prezentat anterior sindromul GCG acut, dar poate fi întâlnit și în lipsa GCG acut.
GCG cronic poate fi blând (cu ameliorare mai târziu) sau mai sever, persistent și dezabilitant. Majoritatea pacienților cu GCG prezintă probleme la nivelul pielii, care pot începe cu iritație, mâncărime și descuamare. Pe măsură ce reacția se agravează, la fel și simptomele, care pot include unul sau mai multe dintre următoarele:

  • Pierderea unor porțiuni de piele;
  • Întunecarea culorii și asprirea pielii;
  • Pielea se poate vindeca prin cicatrizare, ceea ce poate cauza restricționarea mobilității articulațiilor din apropiere, cum ar fi cele ale degetelor.
  • Pierderea părului poate însoți rănile la nivelul pielii.
  • Efectele de uscare și cicatrizare cauzate de atacul celulelor stem ale donatorului pot afecta interiorul gurii și al esofagului (de la gât la stomac), provocând uscarea și vătămarea lor excesivă. Reacția poate duce la ulcer.
  • Tendința de uscăciune poate duce la incapacitatea formării lacrimilor și înroșire și iritare generală a ochilor. Poate apărea de asemenea uscăciunea vaginului sau a altor suprafețe.
  • Uscăciunea și cicatrizarea pot fi prezente și la nivelul plămânilor.
  • Vătămarea ficatului poate duce la insuficiența ficatului și la o diminuare a fluxului bilei.
  • Bila poate pătrunde în sânge cauzând icter.

 

În unele cazuri, afecțiunile de la nivelul organelor interne nu pot fi observate imediat, dar pot fi detectate cu ajutorul măsurătorilor chimice din sânge.

Tratamentul GCG

Câteva medicamente au fost dezvoltate pentru prevenirea sau ameliorarea GCG. Aceste medicamente, alături de depistarea timpurie și progresele în înțelegerea bolii, au dus la reducerea semnificativă a consecințelor grave sau fatale rezultate din GCG. Totuși, GCG nu răspunde întotdeauna bine la aceste tratamente și poate rezulta uneori în deces. Multe decese legate de GCG sunt cauzate de infecțiile care se dezvoltă la pacienții cu sistemul imunitar slăbit.
Câteva progrese la nivelul tehnicilor de transplant au ajutat la reducerea riscului de dezvoltare a sindromului GCG acut:

  • O compatibilitate mai riguroasă a țesuturilor HLA;
  • Medicamente imunosupresoare;
  • Eliminarea limfocitelor T din grefa donatorului;
  • Utilizarea sângelui din cordonul ombilical ca sursă a celulelor donatorului;
     

Tipuri de medicamente folosite pentru tratarea sindromului GCG Glucocorticoizii ca metilpredisolon sau prednizon, combinați cu ciclosporină, sunt utilizați în tratarea sindromului GCG acut. Noi medicamente și strategii, disponibile în prezent sau în cadrul studiilor clinice, pot suplimenta tratamentul standard. Acestea includ:

  • Globuline antitimocite (ATG de iepure; Thymoglobulin®);
  • Denileukin diftitox (Ontak®);
  • Anticorpi monoclonali cum ar fi daclizumab (Zenapax®); infliximab (Remicade®); sau, mai rar, alemtuzumab (Campath®);
  • Micofenolat de mofetil (CellCept®);
  • Sirolimus (Rapamune®);
  • Tacrolimus (Prograf®);
  • Corticosteroizi orali nonabsorbabili cum ar fi budesonid sau dipropionat de beclometazonă;
  • Corticosteroizi intravenos;
  • Pentostatin (Nipent®);
  • Fotofereza extracorporeală (o procedură experimentală care îndepărtează, tratează și reinfuzează sângele pacientului);
  • Infuzii de celule stem mezenchimale (doar experimental);

 

Corticosteroizii reprezintă terapia primară folosită pentru GCG. Ciclosporina poate fi combinată cu prednizon. Studiile clinice care cercetează sindromul GCG care nu răspunde la tratamentul cu steroizi au indicat succese pentru următoarele tratamente:

  • Daclizumab (Zenapax®);
  • Etanercept (Enbrel®);
  • Fotofereză extracorporeală;
  • Infliximab (Remicade®);
  • Micofenolat de mofetil (CellCept®);
  • Pentostatin (Nipent®);
  • Rituximab (Rituxan®; doar experimental)
  • Tacrolimus (Prograf®);
  • Talidomidă (Thalomid®);
  • Mesilat de imatinib (Gleevec®) pentru anumite modificări ale pielii;

 

Îngrijire paliativă

Pacienții trebuie să acorde atenție alimentației și să ia măsuri de ajutorare pentru piele, ochi, gură, mucoasa vaginală și plămâni. Deoarece atât boala cât și tratamentele pentru aceasta inhibă sistemul imunitar, este important ca medicul să urmărească și să trateze infecțiile. Dacă sindromul GCG se stabiliează sau se ameliorează, medicul poate diminua gradual doza medicamentelor sau poate sista, în cele din urmă, tratamentul pentru sindromul GCG.

De obicei, după aproximativ un an, organismul va produce noi limfocite T din celulele grefate ale donatorului. Noile limfocite formate nu vor ataca celule propriului organism, iar terapia imunospuresoare poate fi oprită. Sistemul imunitar poate funcționa eficient în vederea protejării organismul împotriva infecțiilor, iar riscul de infecții începe să se apropie de cel al unei persoane sănătoase. Această “stare de toleranță” dintre celulele imune ale donatorului și celulele proprii este importantă pentru succesul pe termen lung al transplantului.