INTREBARI FRECVENTE STUDII CLINICE ONCOLOGIE

Înainte de a participa în orice studiu clinic şi de a semna consimţământul, în care veţi găsi explicaţii specifice legate de respectivul trial, este bine să puneţi medicului dumneavoastră următoarele întrebări:

  • Ce fel de studiu îmi propuneţi? Ce fază: 0, I, II, III, IV?
  • Care sunt beneficiile participării mele în acest studiu?
  • Dacă nu doresc să particip, care sunt alternativele de tratament standard, uzuale?
  • Cum apreciaţi balanţa risc-beneficiu, nu în general, ci strict în cazul participării mele la acest studiu, luând în considerare particularităţile cazului meu?
  • E posibil să primesc în cadrul studiului o medicaţie placebo (inactivă)? Dacă răspunsul este da, întrebaţi în continuare dacă în mod cert nu există terapii standard care să mai fie eficiente în cazul dumneavoastră.
  • Participarea mea la studiu înseamnă să vin de mult mai multe ori la spital/cabinet; înseamnă mult mai multe analize decât în mod obişnuit?
  • Mai există şi alte studii, în alte centre, la care aş putea avea acces şi care ar putea fi mai eficiente în cazul meu?

Chiar dacă informaţiile acestui capitol referitoare la studiile clinice sunt mai dificil de înţeles, sperăm că cel puţin am reuşit să explicăm că participarea într-un studiu clinic nu înseamnă că pacientul trebuie să se teamă că este „un fel de cobai” supus unor riscuri inutile, că uneori studiile reprezintă nu numai şansa de a primi un medicament nou, dar şi posibilitatea de a primi medicaţia standard într-o manieră de monitorizare mai complexă.
De asemenea dacă aţi avut răbdarea să parcurgeţi aceste rânduri, cu siguranţă v-aţi dat seama că un medicament testat ştiinţific înseamnă imense fonduri utilizate în cercetarea de laborator şi apoi milioane de participanţi la studii care să-i dovedească în mod real eficienţa şi tolerabilitatea.

Sperăm că, nu în ultimul rând acest, capitol vă va ajuta să nu deveniţi victime ale vindecătorilor de ocazie cu „ceaiuri şi leacuri preparate în bucătăriile personale” şi nici a vânzătorilor de iluzii de import care vând miracole în cutii frumos colorate.