Viaţa de familie
Viaţa de familie. Vestea că suferi de cancer este teribilă nu doar pentru pacient însuși, ci și pentru membrii familiei și pentru prieteni și poate aduce schimbări neașteptate în relațiile cu aceștia.
După un astfel de diagnostic vor avea loc schimbări în ceea ce privește rolurile, responsabilitățile și prioritățile cu care erai obișnuit în relația de cuplu, iar pe durata tratamentului și a recuperării, vor mai fi și alte schimbări.
Pentru a evita neînțelegerile și situațiile care te pot stresa suplimentar, este bine să discuți despre diagnostic cu partenerul de viață, cu copii și cu prietenii și rudele și să le spui de ce anume ai nevoie.
Orice persoană bolnavă de cancer știe că un astfel de diagnostic îi afectează foarte mult pe membrii familiei și pe prieteni. Uneori avalanșa de sentimente și schimbările la nivelul stilului de viață care vin odată cu diagnosticul și cu tratamentul anti-cancer devin copleșitoare atât pentru tine, cât și pentru cei apropiați. Este important să înțelegi care sunt posibilele schimbări ce pot apărea în relațiile cu prietenii și cu familia și ce poți face pentru a menține relații benefice în toată această perioadă.
Partenerii de viață
Cancerul afectează foarte puternic relația de cuplu. După diagnostic, ambii parteneri sunt cuprinși de tristețe, anxietate, furie și chiar lipsă de speranță. Pentru unii parteneri provocarea de a face față acestei boli le întărește relația și atașementul unul față de celălalt. În alte cazuri, mai ales în relațiile care aveau probleme și înainte de diagnostic, stresul provocat de cancer aduce cu sine alte probleme și le accentuează pe cele deja existente.
Deși efectele cancerului asupra vieții de cuplu pot varia de la caz la caz, există anumite schimbări care apar frecvent în toate relațiile.
Rolurile. Cancerul aduce în primul rând o schimabre de rol, ceea ce poate fi dificil de gestionat. O persoană care până acum a fost „stâlpul casei”, care lua deciziile și ținea familia va accepta cu greu că nu mai poate face toate aceste lucuri, în timp ce celălalt partener va trebui acum să preia frâiele, ceea ce este întodeauna foarte dificil.
Partenerul tău s-ar putea să încerce să țină situația sub control devenind „expert” în anumite aspecte medicale ale bolii sau gestionând programul de tratament și comunicând cu echipa medicală. Dacă această situație este potrivită pentru ambii parteneri, ea poate ajuta la gestionarea bolii, dar este important să vă ascultați unul pe celălalt și să rămâneți flexibili. Uneori partenerul celui bolnav poate deveni prea protector și poate încerca să controleze totul, până la cele mai mici detalii. Această tendință poate afecta comunicarea, atât acasă, cât și cu echipa medicală. Deși poate părea o atitudine normală, poate chiar generoasă, să nu-ți îngreunezi partenerul cu anumite detalii cu privire la diagnostic sau la tratament, în general, secretele îi izolează pe parteneri unul de celălalt. Este important să vorbești cu partenerul tău despre sentimentele tale și să încercați, pe cât posibil, să luați împreună deciziile cu privire la tratement sau la alte aspecte.
Responsabilități. În majoritatea relațiilor, fiecare partener este responsabil pentru anumite sarcini. Unul dintre ei s-ar putea să se ocupe de treburile casnice, în timp ce celălalt se ocupă de plata facturilor și altele sarcini. De cele mai multe ori boala în sine, dar și tratamentul, te vor obosi și nu vei mai putea să mai faci toate lucrurile pe care le făceai până acum, ceea ce înseamnă că aceste responsabilitiăți îi vor reveni partenerului tău. Dacă va trebuie să renunți la serviciu, este posibil ca partenerul tău să trebuiască să lucreze mai mult sau, în cele mai multe cazuri, să preia și rolul de îngrijitor. Aceste responsabilități în plus pot să devină dificil de suportat și pot duce la frustare și resentimente. În același timp, tu te vei simți vinovat că îți îngreunezi partenerul de viață și vei fi frustrat și întristat de toate lucrurile pe care nu le mai poți face. Este bine să vorbești deschis despre toate aceste lucruri și să încerci să găsești, împreună cu partenerul tău, soluții care să vă ajute să vă faceți mai bine față la toate aceste schimbări. În plus, toate aceste noi responsabilități pot fi dificile pentru ambii parteneri și de aceea este importat să accepți ajutor din partea prietenilor, a membrilor familiei extinse sau a specialiștilor.
Nevoi. Pentru că nevoile fizice și psihice se schimbă frecvent atunci când cuplurile se confruntă cu această boală, este important ca partenerii să-și comunice nevoile. Uneori este dificil să fii nevoit să ceri ajutor pentru lucruri simple, cum ar fi să te îmbraci, sau să te speli. Cu toate acestea, partenerul tău nu va ști că ai nevoie de ajutor dacă nu îi spui sau poate îi va fi teamă să te ajute, ca să nu te jignească. De aceea trebuie să vorbiți deschis despre nevoile tale, ca să evitați frustrarea și furia ce ar putea apărea în cazul în care interpretezi greșit ceva ce partenerul tău a făcut, sau invers.
Pe lângă rezolvarea nevoilor fizice, partenerii din cuplu trebuie să fie atenți la nevoile emoționale, care se pot modifica destul de des. Uneori, ambii parteneri au nevoie să știe că încă sunt iubiți.
Relațiile intime. Cancerul și tratamentul anti-cancer afectează adesea viața sexuală în cuplu. Depresia, oboseala, greața, disfuncțiile erectile, uscăciuna vaginală și alte probeleme de ordin fizic și psihic pot să reducă libidoul și pot face relațiile intime dificile sau chiar dureroase. Soții vor fi probabil anxioși din această cauză și, probabil, nu vor dori să vorbească despre asta. Fiecare cuplu are un anumit nivel de confort atunci când vine vorba de sexualitate și intimitate. Dacă te simți cu adevărat inconfortabil să vorbești despre problemele de ordin sexual, ar trebui să apelezi la un specialist, un terapeut sau un doctor. Dacă medicul tău curant nu deschide subiectul despre efectele negative ale tratamentului asupra vieții sexuale, nu te simți stânjenit să pui întrebări și să îți exprimi îngrijorările. Adesea, doctorul tău sau alt membru al echipei medicale poate să îți ofere sugestii despre cum poți să gestionezi efectele secundare și despre cum poți să păstrezi un nivel acceptabil de intimitate.
Planuri de viitor. Cancerul schimbă semnificativ planurile de viitor dintr-un cuplu. Planurile pe care le aveai pentru pensie, planurile de călătorie sau de a deveni părinte se pot schimba și asta duce la tristețe sau chiar furie. Este bine să îți reevaluezi prioritățile și să lucreizi împreună cu partenerul pentru a stabili noi obiective pe termen scurt – cum ar fi ducerea la bun sfârșit a tratamentului. Acest proces vă poate apropia.Lucrurile care păreau importante înainte de diagnostic vor lăsa loc unor noi priorități, cum ar fi să petreceți mai mult timp împreună. Însă, nu este cazul să îți abandonezi complet planurile, ci mai dregrabă să le pui puțin în așteptare. Acest lucru te va ajuta să privești viitorul cu mai multă speranță.
Prietenii și membrii familiei
Efectele cancerului asupra relațiilor tale cu prietenii și cu familia variază foarte mult, depinzând de fiecare om în parte. Cu toții știm că modul de a comunica și de a face față anumitor greutăți variază de la o familie la alta. Trebuie să iei în considerare modul în care reacționează familia ta în cazul unei crize și cum ați gestionat problemele în trecut. Astfel vei putea să plănuiești o strategie despre cum să le comunici veștile și despre cum să le ceri ajutor. Iată câteva sugestii care te vor ajuta să te adaptezi la schimbările ce au loc în relațiile cu prietenii și cu familia, bazate pe soluții care au funcționat și în alte cazuri.
Stabilește un responsabil care să îi țină pe toți la curent cu starea ta de sănătate. Este foarte obositor să suni pe toată lumea, după fiecare vizită la medic, ca să le spui ce mai faci. Alege un membru al familiei care să transmită toate aceste informații către toți cei pe care îi dorești implicați. Aceeași personă poate să se ocupe și cu alocarea sarcinilor pentru ceilalți membri ai familiei, atunci când este nevoie de ajutorul lor.
Așteaptă-te ca relațiile să se schimbe. Mulți oameni nu au avut de-a face cu boli grave și nu știu ce să spună, sau ce să facă, atunci când cineva este într-o astfel de situație. Pentru unii, este înspăimântător să afle că ești bolnav de cancer, pentru că se vor gândi că li se poate întâmpla și lor. Alții poate au pierdut pe cineva drag din cauza cancerului și diagnosticul tău le poate redeschide răni mai vechi. Din aceste motive, unii dintre prietenii sau rudele tale s-ar putea să nu îți poată oferi ajutorul de care ai nevoie, sau pe care îl aștepți. Deși este greu, încearcă să nu uiți că reacțiilor lor reflectă propriile lor experiențe și că nu sunt mereu legate în mod direct de tine. Deși unii dintre prietenii sau rudele tale s-ar putea să se îndepărteze, alții te vor surprinde cu susținerea și ajutorul pe care ți le vor acorda în momentele grele.
Nu-ți fie teamă să vorbești. Unii dintre prietenii și rudele tale s-ar putea să evite să vorbească cu tine pentru că nu știu ce să spună. Alții vor evita să vorbească despre boală, ca să nu te supere. Dacă vrei să vorbești despre boala ta, fii tu cel care deschide subiectul cu prietenii și cu familia și spune-le că este în regulă să vorbiți despre asta. Asigură-i că nu te aștepți ca ei să îți ofere răspunsuri și spune-le că tot ce vrei să facă este să te asculte și să încerce să te înțeleagă. De asemenea, este în regulă să le spui oamenilor atunci când nu vrei să vorbești despre boala ta. S-ar putea uneori să vrei să vorbești despre alte lucruri, să vrei să râzi și să te simți bine cu prietenii tăi.
Lasă-i pe oameni să te ajute. Prietenii și rudele vor vrea să te ajute, dar s-ar putea să nu știe ce ai nevoie, sau cum să te întrebe despre cum te pot ajuta. Fii direct și explicit și spune-le exact ce vrei, fără însă a face presupuneri despre cine te va ajuta și cine nu. Pregătește o listă cu lucruri pe care cei din jur le-ar putea face pentru tine. De exemplu, poți să-ți rogi prietenii sau rudele să te ajute cu spălatul rufelor, cu plimbatul câinelui, cu informarea celorlalți despre sănătatea ta. Însă, dacă simți că cei dragi sunt bine intenționați dar te sufocă cu prea multă atenție, este important să stabiliți niște limite și să discutați despre ce este cu adevărat de ajutor și ce nu. Un mod în care poți face asta este să spui: „Îți sunt recunosctor pentru autorul tău, dar mă obosește să fii aici în fiecare zi. Cel mai bun mod în care mă poți ajuta este să mă vizitezi (și spune-i exact când ai vrea să vină)”.
Rămâi implicat în activități sociale. Pe cât posibil, încearcă să păstrezi contactele sociale cu prietenii și cu familia. Aceștia s-ar putea să presupună că nu vrei să fii invitat la anumite evenimentele, așa că dacă vrei să mergi, spune-le acest lucru. În același timp, spune-le oamenilor despre greutățile de ordin fizic pe care le ai; majoritatea vor fi bucuroși să organizeze petreceri sau evenimente mai linișite, cum ar fi o ieșire la un film, sau o cină acasa la cineva sau într-un loc liniștit. Nu te teme să contramandezi o întâlnire dacă nu te simți bine, din punct de vedere fizic sau psihic.
Copiii
Lucrurile sunt complicate pentru părinții care suferă de cancer și care se confruntă cu probleme speciale, cum ar fi:
Comunicarea. Deși s-ar putea să vrei să-ți protejezi copii, pentru a nu-i face să sufere, este important să le vorbești deschis despre diagnosticul tău și despre tratament. Chiar și copiii foarte mici pot simți atunci când ceva nu este în regulă și dacă eviți să vorbești despre asta s-ar putea ca ei să creadă că lucrurile sunt mai grave decât sunt de fapt, ceea ce va crea confuzie și teamă. Nu uita că ei s-ar putea, de asemenea, să audă părți din conversațiile dintre adulți și să se îngrijoreze mult mai tare dacă nu primesc și ei informații. Comunicarea deschisă cu copii îi va ajuta să înțeleagă mai bine situația și să facă mai bine față bolii părintelui. Ai grijă, însă, să le oferi informații pe care să le poată înțelege, potrivite vârstei și tipului lor de temperament, și să îi ajuți să înțeleagă situația fără să îi copleșești. Concentrează-te pe lucrurile care îi afectează în mod direct, cum ar fi schimbările din programul lor sau modul în care aspectul tău fizic se va modifică, pentru că s-ar putea să se sperie dacă nu îi pregătești dinainte.
Modificările de comportament ale copiilor. Trebuie să te aștepți la schimbări de comportament din partea copiilor tăi, pe măsură ce ei se obișnuiesc cu diagnosticul și cu modificările aduse de tratamentul anti-cancer. Copiii mai mici pot deveni mai lipicioși, sau impulsivi. Copiii mai mari sau adolescenții s-ar putea să devină furioși sau distanți și s-ar putea să nu mai vrea să participe la activitățile familiale. Încearcă să păstrezi programul copiilor cât mai apropiat de cel de dinainte și să ai răbdare cu ei. Încurajează-i să pună întrebări și spune-le că este în regulă să vorbească despre cum se simt și despre temerile lor. Spune-le că îi iubești și asigură-i că vor beneficia de atenția și grija ta.
Inversarea rolurilor. În cazul copiilor deja maturi, cel mai probabil aceștia vor prelua rolul de îngrijitor al părintelui bolnav de cancer – o schimbare care poate fi dificilă atât pentru copil, cât și pentru părinte.
Găsirea unui echilibru între nevoile tale și cele ale copilului tău. Să fii părinte și bolnav de cancer este, de cele mai multe ori, extenuant, atât din punct de vedere psihic, cât și fizic. S-ar putea să te întrebi cât vei mai putea continua să ai grijă și de tine, și de familia ta și să faci față și bolii. Acum este momentul să îți regândești programul și să accepți ajutorul celor din jur. Dacă conștientizezi că nu ai timp și energie pentru tot și toate și dacă îți reevaluezi prioritățile, vei putea să îți stabilești obiective și așteptări realiste. Dacă ceri ajutor atunci când ai nevoie, vei putea să petreci mai puțin timp făcându-ți griji, și mai mult timp alături de cei dragi.
Importanța comunicării
Așa cum am arătat mai sus, comunicarea este foarte importantă în relațiile dintre oamenii bolnavi de cancer și cei apropiați lor. Lipsa comunicării duce la izolare, la frustrare și la neînțelegeri. Dacă vorbești deschis și sincer despre nevoile tale vei vedea că vei reduce stresul pe care o boală cum este cancerul îl aduce în viața oamenilor. Dacă nu reușești să vorbești cu cei din jur, sau dacă ceilalți par să aibă probleme în a vorbi cu tine, încearcă să ceri ajutor de la un specialist sau alătură-te unor grupuri de suport pentru cei bolnavi de cancer.