Cuvânt introductiv

Acest ghid le este dedicat tuturor acelora care cred că nu cancerul este cea mai gravă boală a omului, ci ignoranţa!

Ne-am dorit ca acest ghid să fie util tuturor pacienţilor oncologici fără discriminare, indiferent de gradul lor de instrucţie, pregătire sau cultură.
Astfel pentru aceia dintre dumneavoastră care utilizează frecvent şi au acces la o mulţime de surse de informaţie, acest ghid se vrea un fir al Ariadnei în labirintul avalanşei de informaţii mai mult sau mai puţin corecte ştiinţific, un „abc“ care să vă ajute să recepţionaţi corect, păstrând mereu un simţ critic absolut necesar, orice tip de cunoştinţe sau mesaje mai sofisticate şi mai complexe decât cele prezentate în această lucrare.

În acelaşi timp, sperăm ca aceia dintre dumneavoastră pentru care accesul la informaţiile virtuale sau tipărite este mai dificil, să găsească în acest ghid, toate informaţiile necesare înţelegerii bolii, dar şi întregului proces de îngrijiri medicale, într-un limbaj accesibil şi într-o formă interesantă.
Primele referinţe scrise despre cancer datează din anii 1600 înaintea erei noastre, în Egipt, iar descrierea tratamentului cuprindea doar 2 cuvinte: Nu există!

Progresele medicinei privind tratamentul acestei maladii au fost extrem de lente, dacă ne gândim că până aproape de mijlocul secolului 20, nu s-au produs modificări spectaculoase, care să schimbe dramatic prognosticul nefavorabil al acestei boli.
Dar, suntem în secolul 21 şi în mod evident efervescenţa cercetărilor în domeniul cancerului, precum şi multitudinea studiilor clinice internaţionale, corelate cu o impresionantă alocare de resurse materiale de către sistemele medicale din întreaga lume, au condus la schimbări radicale în diagnosticul şi tratamentul acestei afecţiuni, astfel încât putem spune cu certitudine că în zilele noastre, „Cancerul nu înseamnă o condamnare la moarte“. Această afirmaţie nu este o lozincă menită să crească optimismul pacien- ţilor, ci descrie o realitate a zilelor noastre în care multe tumori sunt curabile dacă sunt diagnosticate şi tratate corect şi de asemenea speranţa de viaţă a pacienţilor diagnosticaţi tardiv sau cu tumori foarte agresive, creşte în mod constant prin apariţia de noi şi mereu mai performante terapii. În acest ghid veţi găsi explicate cele mai importante metode de diagnostic şi tratament, modul în care puteţi depăşi reacţiile adverse ce pot apare, dar şi o mulţime de alte informaţii, pe care autorii au considerat, că e bine să le aveţi, astfel încât comunicarea dumneavoastră cu medicii care vă îngrijesc să fie cât mai uşoară şi eficientă în acelaşi timp. Ne dorim ca prin acest ghid să „demontăm“ două concepţii demodate, ce influenţează negativ relaţia medic-pacient şi chiar viaţa acestuia din urmă.

Prima este aceea că „medicul dispune, iar pacientul ascultă!”. O atitudine medicală paternalistă,„old fashion“ care înseamnă că medicul ia toate deciziile, fără să explice pacientului care sunt opţiunile lui de terapie sau ce metode de diagnostic pot fi folosite. Sperăm că lectura capitolelor ce urmează să ofere pacienţilor oncologici, posibilitatea de a participa activ la deciziile medicale, într-un dialog reciproc respectuos şi constructiv, situaţie pe care o considerăm „trendy“ – actuală, fiindcă ni se pare lipsit de sens ca metodele de diagnostic şi tratament să fie atât de moderne şi complexe, iar relaţia interumană, medic – pacient, cea mai importantă în procesul îngrijirilor umane să rămână cantonată în repere istorice demodate.

A doua concepţie pe care dorim să o schimbăm este aceea mult uzitată şi devenită deja şablonardă a „pacientului luptător“, stimulat de diverse organizaţii şi persoane mai mult sau mai puţin binevoitoare să-şi mobilizeze toate resursele materiale şi mentale în „lupta cu boala“. Credem că este menirea firească a echipei medicale să ducă această luptă, tocmai pentru ca pacientul să poată trăi, cât mai mult şi cu minim de schimbări în existenţa personală. Nu este în beneficiul pacientului să-şi epuizeze întreaga energie datorită preocupării obsesive de a lupta cu boala. Nu un „luptător“, ci un pacient informat va avea o evoluţie mai bună a bolii şi va trăi mai frumos alături de familie şi prieteni.
Ne dorim foarte mult ca acest ghid să vă facă „imuni“ la agresiunea aşa-zişilor „vindecători“, care promit miracole, în locul terapiilor medicale, ştiinţifice.

Ne dorim să nu cădeţi nici în capcanele mediatice, pentru că: aşa cum „nu tot ce străluceşte e aur“, nici tot ce apare în ziare, la televizor sau pe internet, este adevărat!, iar acest ghid vă poate ajuta să preluaţi în mod just orice nouă informaţie referitoare la boala dumneavoastră.
Ne dorim să vă cunoaşteţi drepturile atât în relaţia cu personalul medical, cât şi cu autorităţile, dar în aceeaşi măsură ne dorim să deveniţi conştienţi că aveţi şi datoria de a vă purta întotdeauna cu responsabilitate, fiindcă boala nu e o scuză, pentru a-i face şi pe alţii să sufere (familia, prietenii, cunoscuţii, personalul medical, sau administrativ), fiindcă nu este vina nimănui că v-aţi îmbolnăvit, cu atât mai puţin a celor care doresc să vă ajute.

Ne dorim că acest ghid să contribuie la îmbunătăţirea comunicării, la dezvoltarea unui dialog armonios cu medicul curant, stabilit pe baza unui respect real reciproc, fiindcă să nu uitam niciodată că trebuie să ne purtăm cu ceilalţi la fel de frumos precum ne dorim ca ei să se poarte cu noi.