Diagnostic si investigatii Cancer de Prostata

Diagnostic si investigatii Cancer de Prostata. Majoritatea cancerelor de prostată sunt identificate pentru prima dată în timpul screeningului combinat cu analiza de sânge pentru antigenul specific prostatic (PSA) sau cu un examen rectal digital (DRE). Cancerele de prostată în stadii incipiente nu cauzează de regulă simptome, dar cancerele mai avansate sunt depistate uneori din cauza simptomelor pe care le generează. Indiferent dacă suspiciunea de cancer apare în urma unor teste de screening sau a simptomelor, diagnosticul efectiv se poate pune doar printr-o biopsie a prostatei.

 

Istoricul medical şi consultaţia fizică

Dacă medicul dumneavoastră suspectează că suferiţi de cancer de prostată, acesta vă va întreba despre simptomele pe care le resimţiţi, cum ar fi problemele urinare sau sexuale, precum şi despre perioada de când aţi început să le aveţi. Medicul vă poate pune întrebări şi despre dureri osoase, care pot fi un semn al răspândirii cancerului la oase.
Medicul dumneavoastră vă va consulta şi fizic, inclusiv printr-un examen rectal digital (DRE). Dacă aveţi cancer, DRE poate uneori să identifice dacă acesta afectează doar o parte a prostatei, ambele părţi ale prostatei sau dacă se poate răspândi dincolo de prostată către ţesuturile din apropiere.
Medicul vă va examina şi alte zone ale corpului pentru a vedea dacă s-a răspândit cancerul. După aceea, acesta va recomanda anumite analize.

 

Analiza de sânge PSA

Analiza de sânge antigen prostatic specific (PSA) este utilizată în principal pentru a se încerca depistarea cancerului într-un stadiu incipient la bărbaţii care nu prezintă simptome . Însă, această analiză este printre primele care se fac bărbaţilor care prezintă simptome ce pot fi cauzate de cancerul de prostată. Analiza PSA se poate dovedi utilă şi după ce cancerul de prostată a fost deja diagnosticat.

În cazul bărbaţilor care tocmai au fost diagnosticaţi cu cancer de prostată, analiza PSA poate fi utilizată alături de rezultatele consultaţiei fizice şi gradului tumorei (determinat în urma biopsiei conform descrierii de mai jos) pentru a decide dacă sunt necesare alte teste şi analize (cum ar fi scanări CT sau ale oaselor).
Analiza PSA este o parte a stadializării şi poate ajuta la previzionarea probabilităţii ca un cancer să se limiteze doar la glanda prostatică. Dacă aveţi un nivel PSA foarte ridicat, cancerul dumneavoastră probabil că s-a răspândit dincolo de prostată. Acest lucru vă poate afecta alternativele de tratament, de vreme ce unele forme terapeutice (cum ar fi intervenţia chirurgicală şi radiaţiile) nu se vor dovedi eficiente dacă este vorba de o răspândire a cancerului la nodulii limfatici, oase sau alte organe.
Analizele PSA sunt în plus şi o parte importantă a procesului de monitorizare a cancerului de prostată în timpul tratamentului şi după acesta (a se vedea “Monitorizarea nivelurilor PSA în timpul tratamentului şi după acesta”).

 

Examinarea transrectală cu ultrasunete (TRUS)

Examinarea transrectală cu ultrasunete (TRUS) utilizează unde sonore pentru a construi o imagine a prostatei pe un ecran video. Acest test implică introducerea în rect a unei sonde de dimensiuni reduse care emite unde sonore. Undele sonore pătrund în prostată şi creează ecouri care sunt preluate de sondă. Un calculator transformă tiparul de ecouri într-o imagine în alb şi negru a prostatei.

Procedura necesită, de regulă, mai puţin de 10 minute şi este realizată în cabinetul medicului sau în ambulatoriu. Sonda cu ultrasunete are grosimea unui deget şi este lubrifiată înainte de a fi introdusă în rect. Veţi simţi o anumită presiune la introducerea sondei, dar de regulă procedura nu este dureroasă. Zona poate fi amorţită înainte de procedură.

TRUS este deseori folosită pentru a analiza prostata atunci când un bărbat prezintă niveluri ridicate de PSA sau rezultatele DRE sunt anormale. Este, de asemenea, utilizată, în timpul biopsiei prostatei pentru a ghida acele spre zona corectă a prostatei.

TRUS este o procedură utilă şi în alte situaţii. Poate fi folosită pentru a măsura dimensiunea glandei prostatice pentru a determina densitatea PSA şi alternativele de tratament de care dispune un bărbat. TRUS mai este folosită şi pentru a direcţiona anumite forme de tratament, cum ar fi brahiterapia (radioterapia internă) sau criochirurgia.

 

Biopsia prostatei

Dacă anumite simptome sau rezultatele testelor de detecţie anticipată – o analiză de sânge PSA şi/sau examinarea DRE – sugerează că puteţi suferi de cancer de prostată, medicul dumneavoastră va face o biopsie a prostatei pentru a afla.
O biopsie este o procedură prin care este prelevată o mostră de ţesut care este apoi analizată la microscop. Biopsia cu ac a nucleului este principala metodă utilizată pentru diagnosticarea cancerului de prostată. Aceasta este de regulă realizată de un urolog, un chirurg care tratează cancere ale tractului genital şi urinar, care include şi glanda prostatică.
Folosind sonda transrectală cu ultrasunete pentru a „vedea“ glanda prostatică, medicul introduce un ac subţire şi gol prin peretele rectului în glanda prostatică. Când acul este retras, el îndepărtează un mic cilindru (nucleu) din ţesut prostatic. Această operaţie este repetată de la 8 la 18 ori, dar majoritatea urologilor prelevă în jur de 12 mostre.
Deşi procedura poate părea dureroasă, în cele mai multe cazuri ea nu cauzează decât o senzaţie uşoară de disconfort pentru că este realizată cu un instrument special de biopsie cu arc. Dispozitivul introduce şi retrage acul într-o fracţiune de secundă. Majoritatea medicilor care fac biopsie vor amorţi zona înainte prin injectarea unui anestezic local de-a lungul prostatei. Vă recomandăm să întrebaţi medicul dacă intenţionează să facă acest lucru.

Biopsia în sine durează în jur de 10 minute şi se realizează de regulă în cabinetul medicului. De regulă vi se vor administra antibiotice înainte de biopsie şi poate o zi sau două după aceea pentru a se reduce riscul de infecţie.
Câteva zile după procedură veţi simţi o oarecare durere surdă în zona respectivă şi veţi remarca sânge în urină. Veţi putea constata şi o uşoară sângerare din rect, mai ales dacă aveţi hemoroizi. Mulţi bărbaţi vor observa sânge în spermă sau sperma lor va avea o culoare ruginie chiar şi după câteva săptămâni de la biopsie, în funcţie de frecvenţa ejaculărilor.

Mostrele de biopsie vor fi trimise la laborator unde un patolog (un medic specializat în diagnosticarea bolilor pe baza mostrelor de ţesut) le va analiza la microscop pentru a vedea dacă conţin celule canceroase. Dacă se constată prezenţa cancerului, patologul îi va atribui un grad (a se vedea secţiunea următoare). Obţinere rezultatelor durează între 1 şi 3 zile, dar poate dura chiar şi mai mult.

Chiar şi atunci când se prelevă mai multe mostre, biopsiile pot să nu identifice uneori un cancer dacă niciunul dintre ace nu trece prin acesta. Această situaţie este cunoscută sub denumirea de rezultat “fals negativ”. Dacă medicul dumneavoastră are suspiciuni solide că suferiţi de cancer de prostată (datorită unui nivel foarte ridicat al PSA, spre exemplu), biopsia poate fi repetată pentru siguranţă.

Gradarea cancerului de prostată

Patologii gradează cancerele de prostată în conformitate cu sistemul Gleason. Sistemul atribuie un grad Gleason folosind numere de la 1 la 5 pe baza nivelului de asemănare dintre celulele din ţesutul canceros şi ţesutul prostatic normal:

  • Dacă ţesutul canceros are un aspect foarte asemănător cu ţesutul prostatic normal, se va atribui gradul 1;
  • Dacă celulele canceroase şi tiparele lor de creştere arată foare anormal, atunci este denumit o tumoră de gradul 5;
  • Gradele de la 2 la 4 au caracteristici între aceste extreme;

 

În prezent, majoritatea biopsiilor au gradul 3 sau mai mare, iar gradele 1 şi 2 nu sunt utilizate foarte des.

De vreme ce cancerele de prostată au zone cu grade diferite, un grad este atribuit celor 2 zone care formează o mare parte din cancer. Aceste 2 grade sunt însumate pentru se obţine scorul Gleason (denumit şi suma Gleason). Scorul Gleason va varia de la 2 la10, însă majoritatea biopsiilor sunt de cel puţin 6.

Există însă şi câteva excepţii de la această regulă. Dacă gradul cel mai mare reprezintă cea mai mare parte (95% sau mai mult) din biopsie, gradul pentru respectiva zonă este calculat ca dublul scorului Gleason. De asemenea, dacă 3 grade sunt prezente în nucleul biopsiei, gradul cel mai mare este întotdeauna inclus în scorul Gleason, chiar dacă cea mai mare parte a nucleului este formată din zona canceroase cu grade mai scăzute:

  • Cancerele cu un scor Gleason de 6 sau mai puţin sunt deseori denumite bine diferenţiate sau de grad scăzut;
  • Cancerele cu un scor Gleason de 7 pot fi denumite moderat diferenţiate sau de grad intermediar;
  • Cancerele cu un scor Gleason de 8 la 10 pot fi denumite slab diferenţiate sau de grad înalt;

 

Cu cât scorul Gleason este mai mare, cu atât sunt mai mari şi şansele de răspândire şi creştere rapidă a cancerului.

Alte informaţii dintr-un raport al biopsiei

Alături de gradul cancerului (dacă este disponibil), raportul patologului mai conţine şi alte informaţii care pot ajuta la formarea unei păreri mai clare despre amploarea cancerului. Acestea includ:

  • Numărul de mostre nucleu ale biopsiei care conţin cancer (spre exemplu “7 din 12”)
  • Procentul cancerului în fiecare nucleu;
  • Prezenţa cancerului pe o parte (dreapta sau stânga) a prostatei sau pe ambele părţi (bilateral)

 

Rezultate suspicioase

Uneori, atunci când patologii analizează celulele prostatei la microscop, acestea nu par nici canceroase, dar nici normale. Aceste rezultate sunt raportate ca şi suspicioase.
Neoplazia intraepitelială prostatică (NIP): NIP implică modificări ale modului în care celulele prostatice arată la microscop, însă celulele anormale nu arată ca şi cum ar fi crescut în alte părţi ale prostatei (aşa cum ar arăta celulele canceroase). NIP este clasificată în grad scăzut şi grad înalt.
Mulţi bărbaţi încep să dezvolte NIP de grad redus la tinereţe, dar asta nu înseamnă că vor ajunge în mod neapărat să dezvolte şi cancer de prostată. Relaţia între NIP de grad redus şi cancerul de prostată rămâne însă în continuare neclară. Dacă însă biopsia prostatei a semnalat prezenţa NIP de grad scăzut, continuarea pentru pacienţi va fi ca şi cum nimic anormal nu a fost observat.

Dacă însă biopsia prostatei dumneavoastră constată NIP de grad înalt, atunci există 20% până la 30% şanse să aveţi deja cancer prezent într-o altă zonă a glandei prostatice. Din acest motiv, medicii supraveghează cu atenţie bărbaţii care au NIP de grad înalt şi îi sfătuiesc să repete biopsia prostatei, mai ales atunci când biopsia iniţială nu a prelevat mostre dintre toate părţile prostatei.

Proliferarea atipică a acinilor mici (ASAP): Cunoscută şi sub denumirea de atipie. În ASAP, celulele arată ca şi cum ar fi canceroase atunci când sunt privite la microscop, dar sunt prea puţine pentru a conchide în acest sens. Dacă se constată o ASAP, există o şansă importantă de prezenţă a cancerului în prostată, motiv pentru care medicii recomandă repetarea biopsiei peste câteva luni.
Atrofia inflamatorie proliferativă (PIA): În cazul PIA, celulele prostatei apar mai mici decât în mod normal şi există semne de inflamaţie în zonă. PIA nu este cancer, însă cercetătorii cred că PIA poate conduce uneori la NIP de grad înalt, sau chiar direct la cancer de prostată.

Teste de imagistică pentru a se observa răspândirea cancerului de prostată

Dacă sunteţi diagnosticat cu cancer de prostată, medicul dumneavoastră va folosi rezultatele examenului rectal digital (DRE), nivelul de antigen prostatic specific (PSA) şi scorul Gleason pentru a estima probabilitatea de răspândire a cancerului în afara prostatei. Aceste informaţii sunt utilizate pentru se decide dacă sunt necesare teste de imagistică pentru a analiza posibil răspândire a cancerului în corp. Testele de imagistică folosesc raze X, câmpuri magnetice, unde sonore sau substanţe radioactive pentru a crea imagini ale interiorului corpului.

Bărbaţii cu rezultate DRE normale, un nivel scăzut al PSA şi un scor Gleason mic pot să nu aibă nevoie de teste suplimentare tocmai pentru că probabilitatea de răspândire a cancerului este atât de redusă.

Testele de imagistică utilizate cel mai des pentru a se observa răspândirea cancerului de prostată includ:

Scanare osoasă

Dacă se constată o răspândire a cancerului de prostată în locuri mai îndepărtate, acesta ajunge prima dată la oase. (Chiar şi atunci când cancerul de prostată s-a răspândit la oase, rămâne în continuare cancer de prostată, nu cancer osos). O scanare a oaselor poate arăta în ce măsură cancerul a ajuns la oase. În scopul acestui test, o cantitate redusă de material cu conţinut radioactiv redus este injectată într-o venă (intravenos sau IV). Substanţa se aşează în zonele afectate ale oaselor din corp în decursul a câteva ore. Vă veţi aşeza pe un pat timp de 30 de minute în timp ce o cameră specială detectează radioactivitatea şi creează o imagine a scheletului dumneavoastră.
Zonele oaselor afectate apar ca “puncte fierbinţi” ale scheletului – adică atrag radioactivitatea. Punctele fierbinţi pot sugera cancer la oase, dar şi artrita sau alte afecţiuni osoase pot cauza aceste puncte fierbinţi. Pentru acurateţea diagnosticului, pot fi necesare teste suplimentare de imagistică cum ar fi scanări plate cu raze X, Antreprenorul sau RMN sau chiar o biopsie osoasă.

Injecţia este singura parte inconfortabilă a procedurii de scanare. Materialul radioactiv trece este eliminat din corp prin urină în următoarele câteva zile. Cantitatea de radioactivitate este de regulă foarte redusă, astfel că riscul pentru dumneavoastră sau ceilalţi este foarte redus, de asemenea. Veţi dori însă, probabil, să întrebaţi medicul dacă sunt necesare măsuri speciale de precauţie după acest test.

 

Tomografie computerizată (CT)

Acest test poate fi uneori util pentru a afla dacă este vorba de o răspândire a cancerului la nodulii limfatici din apropiere. Totuşi, în cazul cancerelor de prostată diagnosticate recent, această procedură nu este de regulă necesară în cazul în care cancerul se va limita la prostată, conform celorlalte constatări (rezultatul DRE, nivelul PSA şi scorul Gleason). Dacă este vorba de o revenire a cancerului de prostată după tratament, scanarea CT poate spune dacă acesta creşte şi în alte organe sau structuri din pelvis.

Scanarea CT (cunoscută şi sub denumirea de scanare CAT), este un tip special de scanare cu raze X care oferă o imagine detaliată trans-secţională a corpului dumneavoastră. În locul unei singure imagini, ca în cazul radiografiei standard, un scanner CT face mai multe imagini pe măsură ce se roteşte în jurul dumneavoastră. Un calculator va combina apoi aceste imagini în imagini ale unor felii ale părţii corpului dumneavoastră care este studiată. Spre deosebire de o o radiografie obişnuită, o scanare CAT creează imagini detaliate ale ţesuturilor moi din corp.
Pentru anumite scanări, vi se va solicita să beţi până la 1 l de substanţă de contrast înainte de captarea primului set de imagini. Aceasta ajută la conturarea intestinului astfel încât acesta să arate diferit de orice tumori. Este posibil să vi se pună o perfuzie (intravenos) prin care să fie injectat un tip diferit de substanţă de contrast. Aceasta ajută la o mai bună conturare a structurilor din corpul dumneavoastră.
Substanţa de contrast administrată intravenos va face corpul să se simtă spălat (o senzaţie de căldură cu o oarecare roşeaţă a pielii). Anumite persoane, destul de puţine, sunt alergice şi fac erupţii pe piele. Rareori, pot să apară şi reacţii mai severe, cum ar fi probleme de respiraţie sau scăderea tensiunii. Se pot administra medicamente care să prevină şi trateze reacţiile alergice, aşa că asiguraţi-vă că i-aţi spus medicului despre orice alergii pe care le aveţi sau orice reacţie pe care aţi avut-o vreodată la orice substanţe de contrast utilizate la radiografii.
Trebuie să beţi suficient lichid pentru a avea vezica plină. Astfel, intestinul va fi ţinut la distanţă de zona glandei prostatice.

Scanările CT durează mai mult decât radiografiile obişnuite. Trebuie să vă întindeţi pe un pat în timp ce vi se realizează. În timpul acestui test, patul intră şi iese din scanner, o maşină în formă de inel care înconjoară patul. Inelul vă poate face să vă simţiţi relativ închis în timp ce sunt preluate imaginile.

Scanările CT nu sunt la fel de utile care şi imagistica cu rezonanţă magnetică (RMN) în examinarea glandei prostatice.

 

Imagistica cu rezonanţă magnetică (RMN)

Scanările RMN pot fi utile în examinarea cancerului de prostată. Acestea pot obţine o imagine foarte clară a prostatei şi pot arata orice posibilă răspândire a cancerului dincolo de prostată în veziculele seminale sau alte structuri din apropiere. Aceste informaţii sunt deosebit de importante pentru planificarea tratamentului de către medici. Dar, ca şi în cazul scanărilor CT, scanările RMN pot să nu ofere informaţii utile despre cancerele de prostată recent diagnosticate care sunt de regulă limitate la prostată în baza altor factori.

Scanările RMN folosesc unde radio şi magneţi puternici în loc de raze X. Energia degajată de undele radio este absorbită de corp şi apoi eliberată într-un tipar format de tipul de ţesut corporal şi de anumite boli. Un computer traduce tiparul într-o imagine foarte detaliată a părţilor corpului. Ca şi în cazul unei scanări CT, poate fi injectată o substanţă de contrast, dar asta se întâmplă mai rar. Datorită faptului că scanerele folosesc magneţi, persoanele cu stimulatoare cardiace, anumite valve cardiace sau alte implanturi medicale nu pot fi supuse la un RMN.

Scanările RMN durează mai mult decât scanările CT, de regulă până la o oră. În timpul scanării trebuie staţi întins în interiorul unui tub îngust care este destul de închis şi poate fi deranjant pentru cei care nu se simt bine în spaţii închise. Maşina produce anumite sunete sunete similare unor clicuri şi bâzâituri. În unele locuri sunt puse la dispoziţie căşti cu muzică pentru a acoperi acest zgomot.

Pentru a îmbunătăţi acurateţea RMN-urilor, mulţi medici vor introduce o sondă, denumită sondă endorectală, în rect. Aceasta trebuie să rămână acolo timp de 30 până la 45 de minute şi poate fi inconfortabilă. Dacă se impune, vă pot fi administrate sedative înainte de scanare.

 

Scanarea ProstaScintTM

Ca şi în cazul scanării osoase, scanarea ProstaScint utilizează o injecţie cu o substanţă cu nivel redus de radioactivitate pentru a identifica un cancer care s-a răspândit dincolo de prostată. Ambele teste urmăresc să caute zonele din corp unde se acumulează substanţa radioactivă, dar acţionează în moduri diferite.

În timp ce substanţa radioactivă utilizată pe scanarea osoasă este atrasă de os, substanţa pentru scanarea ProstaScint este atrasă de celulele prostatice din corp. Aceasta conţine un anticorp monoclonal, un tip de proteină creată de om care recunoaşte şi aderă la o anumită substanţă. În acest caz, anticorpul aderă la antigenul specific prostatic membranar (PSMA), o substanţă care se găseşte în cantităţi mari în celulele normale şi canceroase ale prostatei.
După injectarea substanţei, vi se va spune să vă întindeţi pe un pat în timp ce o cameră specială crează o imagine a corpului. Acest lucru se va întâmplă de regulă la jumătate de oră de la injecţie şi din nou după alte 3 până la 5 zile.

Acest test poate identifica celulele canceroase prostatice din nodulii limfatici şi alte organe moi (neosoase), deşi nu este la fel de eficient în examinarea zonei din jurul prostatei. Anticorpul aderă la celulele prostatice astfel încât cancerele sau problemele benigne nu ar trebui să cauzeze rezultate anormale. Dar testul nu este întotdeauna unul de acurateţe, iar rezultatele pot fi crea uneori confuzii.

Majoritatea medicilor nu recomandă acest test în cazul bărbaţilor care tocmai au fost diagnosticaţi cu cancer de prostată. Însă acesta se poate dovedi util după tratament, dacă nivelul de PSA din sânge începe să crească, iar alte teste nu pot să identifice localizarea exactă a cancerului dumneavoastră. Medicii pot să nu ceară acest test dacă consideră că aceste nu este de ajutor pentru un anumit pacient.

 

Biopsia nodulilor limfatici

Într-o biopsie a nodulilor limfatici, cunoscută şi sub denumirea de disecţie a nodulilor limfatici sau limfadenectomie, unul sau mai mulţi noduli limfatici sunt îndepărtaţi pentru a se vedea dacă ei conţin celule canceroase. Această procedură nu este foarte frecventă în cazul cancerului de prostată, dar se poate aplica pentru a afla dacă există o răspândire a cancerului de la prostată la nodulii limfatici din apropiere. Există mai multe moduri de a face o biopsie a nodulilor limfatici.

 

Biopsia chirurgicală

Chirurgul poate îndepărta nodulii limfatici printr-o incizie în partea inferioară a abdomenului dumneavoastră. Acest lucru se face de deseori în cadrul aceleiaşi operaţii cu prostatectomia radicală.

Dacă există mai mult decât o şansă foarte resucă ca un cancer să se fi răspândit (pe baza anumitor factori, cum ar fi nivelul ridicat de PSA sau un scor Gleason mare), chirurgul poate îndepărta anumiţi noduli limfatici înainte de a încerca să îndepărteze glanda prostatică.

În anumite cazuri, un patolog va analiza imediat nodulii, chiar în timp ce vă aflaţi încă sub anestezie, pentru a ajuta chirurgul să decidă dacă să continue cu prostatectomia radicală. Acesta este denumit examinare a secţiunii îngheţate pentru că mostra de ţesut este îngheţată înainte să se desprindă felii subţiri care să fie analizate la microscop. Dacă nodulii conţin cancer, operaţia poate fi întreruptă (lăsând prostata la locul ei). Acest lucru se va întâmpla dacă chirurgul consideră că îndepărtarea prostatei nu va duce la vindecarea cancerului, ci mai degrabă la complicaţii grave sau efecte secundare grave.
Însă, de cele mai multe ori (mai ales dacă şansele de răspândire a cancerului sunt reduse), o examinare a secţiunii îngheţate nu este realizată. Ci, nodulii limfatici şi prostata sunt îndepărtate şi sunt trimise ulterior la laborator pentru analiză. Rezultatele analizei de laborator sunt de regulă disponibile la câteva zile de la operaţie.

 

Biopsia laparoscopică

Laparoscopul este un tub lung şi subţire prevăzut cu o cameră video de dimensiuni reduse la capăt care este introdus în abdomen printr-o incizie de mărimea lăţimii unui deget. Acesta permite chirurgului să vadă în abdomen şi pelvis fără a fi nevoie de o incizie mai mare. Celelalte incizii sunt făcute pentru a introduce instrumente lungi de îndepărtare a nodulilor limfatici. Chirurgul îndepărtează apoi nodulii limfatici din jurul glandei prostatice şi îi trimite la patolog.
Datorită faptului că nu sunt făcute incizii mari, majoritatea pacienţilor îşi revin complet într-una sau două zile, iar operaţia lasă doar cicatrici foarte mici.

Această procedură nu este una comună, însă este uneori utilizată atunci când este important să se cunoască dacă nodulii limfatici conţin cancer şi o prostatecomie radicală nu este planificată (cum ar fi în cazul bărbaţilor care optează pentru tratament prin radioterapie).

 

Puncţia-aspiraţie pe ac fin (FNA)

Dacă testul de imagistică (scanarea CT sau scanarea RMN) arată nodulii limfatici măriţi, un radiolog cu pregătire de specialitate poate preleva o mostră de celule dintr-un nodul mărit apelând la o tehnică denumită puncţie-aspiraţie pe ac fin (FNA).
Pentru a face acest lucru, medicul utilizează o imagine obţinută printr-o scanare CT pentru a ghida un ac lung şi subţire prin piele în partea inferioară a abdomenului şi în nodulul mărit. Înainte de introducerea acului, pielea dumneavoastră  va fi amorţită prin anestezie locală. O siringă ataşată acului permite medicului să colecteze o mică mostră de ţesut din nodul, care este apoi trimisă unui patolog pentru a căuta celule canceroase. Veţi putea să vă întoarceţi acasă după câteva ore de la procedură.