Există numeroase probleme în jurul terapiei hormonale asupra cărora medicii nu se pune de acord, cum ar fi momentul optim pentru începerea şi terminarea acesteia, precum şi metoda optimă de administrare. Studiile actuale analizează aceste probleme. Pe unele dintre aceste le discutăm aici.

Tratarea cancerului în stadiu incipient

Unii medici au folosit terapia hormonală în locul aşteptării atente sau supravegherii active la bărbaţii cu cancer de prostată în stadiu incipient (stadiul I sau II) care nu doresc intervenţia chirurgicală sau radioterapia. Studiile nu au constatat că aceşti bărbaţi trăiesc mai mult decât cei cărora nu li se administrează nici un tratament la început, ci preferă să aştepte până când boala avansează sau apar simptome. Din acest motiv, tratamentul hormonal nu este de regulă recomandat în cazul cancerului de prostată în stadiu incipient.

Tratament timpuriu faţă de tratament amânat

În cazul bărbaţilor care au nevoie (sau vor avea în final nevoie) de tratament hormonal, cum ar fi cei cu un nivel PSA în creştere după intervenţia chirurgicală sau radioterapie sau cei cu cancer de prostată avansat care nu prezintă încă astfel de simptome, nu este întotdeauna clar care este cel mai bun moment pentru demararea tratamentului hormonal. Unii medici consideră că terapia hormonală dă rezultate mai bune dacă este demarată cât mai repede cu putinţă, chiar dacă un bărbat se simte bine şi nu prezintă simptome. Unele studii au arătat că tratamentul cu hormoni poate încetini boala şi poate chiar prelungi durata de supravieţuire.

Însă nu toţi medicii sunt de acord cu această abordare. Unii dintre ei aşteaptă mai multe dovezi ale avantajelor. Ei consideră că, din cauza efectelor secundare ale terapiei hormonale şi şanselor ca un cancer să devină rezistent la terapie mai devreme, tratamentul nu trebuie început decât după ce un bărbat prezintă simptomele. Studii care analizează aceste aspecte sunt în prezent în derulare.

Terapie hormonală intermitentă faţă de terapie hormonală continuă

Aproape toate cancerele de prostată tratate cu terapie hormonală devin rezistente la acest tratament în decursul mai multor luni sau ani. Unii medici consideră că suprimarea constantă a androgenilor poate să nu fie necesară, aşa că recomandă tratament intermitent (administrare urmată de pauză). Se speră că prin această pauză în suprimarea androgenilor bărbaţii vor lua o pauză şi de la efectele secundare, cum ar fi reducerea nivelului de energie, impotenţa, bufeele şi pierderea apetitului sexual.

Într-o formă de terapie intermitentă, tratamentul hormonal este oprit odată ce nivelul PSA scade la un nivel foarte redus. Dacă nivelul PSA începe să scadă, medicamentele sunt administrate din nou. O altă formă de terapie intermitentă utilizează terapia hormonală o perioadă determinată de timp – spre exemplu 6 luni urmate de 6 luni de pauză.

În acest moment, nu este clar dacă această abordare este mai bună decât terapiahormonală continuă, şi poate fi chiar mai nocivă în unele privinţe. Un studiu cu bărbaţi cu cancer de prostată avansat, nu a reuşit să clarifice dacă terapia intermitentă a ajutat bărbaţii să trăiască mai mult decât terapia continuă. Bărbaţii supuşi terapiei intermitente nu au beneficiat nici de îmbunătăţiri în ceea ce priveşte efectele secundare. Deşi s-au semnalat mai puţine probleme cu impotenţa şi apetitul sexual la 3 luni de la studiu, mai târziu nu a mai fost nicio diferenţă.

Blocada androgenică combinată (CAB)

Unii medici tratează pacienţii prin privare de androgeni (orhiectomie sau un agonist sau antagonist LHRH) la are adaugă un anti-androgen. Unele studii au sugerat că această abordare se poate dovedi mai eficientă decât privarea de androgeni singulară, în timp ce altele au ajuns la o concluzie opusă. Cei mai mulți medici nu sunt convinsși că sunt disponibile suficiente dovezi care să susţină că această terapie combinată este mai bună decât un medicament administrat singulară în tratarea cancerului de prostată metastatic.

Blocada androgenică triplă (TAB)

Unii medici au sugerat ducerea terapiei combinate un pas mai departe, prin adăugarea unui medicament denumit inhibitor 5-alfa reductază – fie finasteridă (Proscar) sau dutasteridă (Avodart) – blocadei androgenice combinate. Există însă doar foarte puţin dovezi în susţinerea utilizării acestei „blocade androgenice triple“ în acest moment.

Cancer de prostată „rezistent la castrare“ faţă de „refractar la hormoni“

Ambii termeni sunt uneori utilizaţi pentru a descrie cancerele de prostată care nu mai răspund la hormoni, deşi există o diferenţă între ei.
„Rezistent la castrare“ înseamnă faptul că un cancer continuă să crească chiar şi atunci când nivelurile de testosteron sunt la nivelurile joase la care s-ar aştepta să fie dacă testiculele ar fi îndepărtate (denumite niveluri „la castrare“). Niveluri atât de reduse pot fi obţinute în urma orhiectomiei, unui agonist LHRH sau unui antagonist LHRH. Unii bărbaţi par să aibă dificultăţi în acceptarea acestui termen, dar el urmăreşte în mod specific să facă referire la aceste cancere, dintre care unele pot fi ajutate de alte forme de terapie hormonală, cum ar fi cu medicamentele abirateronă şi enzalutamidă. Cancerele care continuă să răspundă la un anumit tip de terapie hormonală nu sunt complet „refractare la hormoni“ şi, drept urmare, termenul nu poate fi utilizat.
Termenul „refractar la hormoni“ se referă la cancerul de prostată care nu mai poate fi ameliorat de niciun tip de terapie hormonală, inclusiv medicamentele mai noi.