Furia

Furia este un răspuns obişnuit şi normal al persoanelor care au cancer. Cel mai bun mod de a face faţă acestei emoţii este reprezentat de recunoaşterea ei şi găsirea unor căi sănătoase de a o exprima. Vorbiţi cu psihologul sau cu alţi membrii din echipa medicală despre dificultăţile întâmpinate în gestionarea sau exprimarea emoţiilor.

Este un sentiment obişnuit pentru mulţi dintre oamenii care au cancer. Deşi furia este deseori una dintre primele reacţii emoţionale la aflarea diagnosticului, ea poate apărea în orice moment al tratamentului şi după finalizarea acestuia. O persoană diagnosticată cu această boală poate simţi furie în legatură cu modul în care cancerul i-a perturbat existenţa sau în legătură cu reacţiile familiei şi ale prietenilor in astfel de condiţii. Mulţi se întreabă „De ce eu?„, „De ce tocmai mie?„,  „Unde am greșit?” , ceea ce poate duce la sentimente negative şi frustrare. De asemeanea, simptomele cancerului şi efectele secundare ale tratamentelor, ca de exemplu somnul perturbat, oboseala, durerea şi greaţa, pot determina chiar şi cea mai răbdătoare şi optimistă persoană să se simtă frustrată, iritată şi câteodată nervoasă.

În general, oamenii consideră furia ca fiind o emoţie negativă; cu toate acestea, ca şi oricare altă emoţie, este un sentiment pe care oamenii sunt nevoiţi să-l simtă din când in când. Mulţi dintre cei care au cancer se simt vinovați pentru că sunt nervoşi sau, pur si simplu, nu ştiu cum să îşi exprime sentimentele. În consecinţă, persoana îşi poate internaliza sentimentele, ceea ce poate duce la instalarea depresiei. Unii încearcă să îşi gestioneze aceasta stare consumând alcool sau droguri. Alţii îşi exprimă furia în mod necontrolat, supunându-se pe ei înşişi sau pe ceilalţi la riscul de vătămare.
Totuşi, dacă furia este exprimată în siguranţă, într-un mod pozitiv, poate deveni o sursă de putere pentru schimbarea lucrurilor în bine. De exemplu, furia legată de cancer poate furniza energia şi puterea necesare învingerii schimbărilor impuse de tratament.

 

Gestionarea furiei

Cel mai bun mod de a face faţă acestei emoţii este reprezentat de recunoaşterea ei şi găsirea unor căi sănătoase de a o exprima. Luaţi în considerare următoarele sfaturi atunci când vă simtiţi nervoşi:
Recunoasteţi-vă furia. Este important să identificaţi momentele în care sunteţi nervoşi. Uneori, oamenii acționează ghidaţi de furie, de exemplu, se ceartă cu partenerul înainte de a fi pe deplin conştienti de faptul că se luptă cu emoţiile.
Evitaţi să vă directionaţi furia spre ceilalţi. O persoană care are cancer îşi poate focaliza furia legată de boală pe membrii familiei sau pe prieteni, ceea ce poate duce la pierderea suportului atât de necesar. Este important să vă directionaţi furia către cauza sentimentelor, nu asupra altora.

Nu lăsăți furia să acopere alte sentimente. Furia dumneavoastră poate fi amestecată cu alte emoţii. Furia este de multe ori folosită pentru a ascunde alte sentimente dureroase, care sunt greu de exprimat, spre expemplu tristeţea sau lipsa de speranţă.
Nu asteptaţi ca furia să se acumuleze. Exprimaţi-vă sentimentele imediat ce le recunoaşteţi. Dacă aşteptaţi până când furia începe să crească peste măsură, aveţi mai multe şanse de a o exprima într-un mod nesănătos.

Găsiţi o modilalte sigură de a vă exprima furia. Puteţi să:

  • Discutaţi despre motivele furiei cu un membru al familiei sau un prieten de încredere;
  • Efectuaţi exerciţii fizice atunci când simtiţi că furia este foarte intensă;
  • Loviţi o pernă cu pumnii sau cu o bâtă de plastic;
  • Strigaţi în maşină sau într-o cameră goală;
  • Exploraţi terapiile complementare ca masajul, tehnicile de relaxare, muzica, arta.