Discută despre cancer
Discută despre cancer. Cum să vorbești cu soțul sau soția ta sau cu partenerul/partenera de viață
Tumultul de emoții și multitudinea de schimbări care apar odată cu diagnosticul de cancer fac comunicarea mult mai problematică. Chiar și cuplurile care comunică în mod normal foarte bine pot avea probleme să vorbească despre această boală. Discuțiile despre cancer sunt în general dificile pentru că ele implică sentimente intense și subiecte pe care oamenii nu prea vor să le discute, cum ar fi probleme sexuale, de fertilitate, limite fizice, probleme legate de înfățișarea fizică și, cel mai greu subiect dintre toate, moartea.
Cum definim comunicarea bună
Comunicarea bună înseamnă să vorbiți deschis și sincer despre sentimentele voastre, despre fricile voastre și să vă ascultați unul pe altul. Comunicarea bună înseamnă nu doar să îți împărtășești tu sentimentele și gândurile, ci mai ales să le asculți pe cele ale soțului tău sau ale soției tale și să le accepți fără să critici sau să-l/o învinuiești. Nu este un lucru ușor, dar oamenii pot să învețe și pot să exerseze pentru o comunicare mai bună.
Iată câteva recomandări în acest sens:
- Practică ascultarea activă. Ascultarea activă este atunci când te concentrezi să înțelegi cu adevărat ce ți se spune, mai degrabă decât să te gândeși la ce urmează să pui tu. Poți să reformulezi ceea e a spus soțul sau soția ta, cu cuvintele tale, pentru a te asigura că ai înțeles ce a vrut să spună.
- Nu presupune că știi la ce se gândești sau ce simte soțul sau soția sau ce urmează să spună. Nu ezita să pui întrebări, dacă ceva este neclar.
- Folosește „eu” atunci când vorbești despre sentimente, mai dregrabă decât „tu”. De exemplu, mai bine spui: „M-am simțit trist atunci când nu ai vrut să mergi la film cu mine”, mai degrabă decât „Niciodată nu vrei să mergi nicăieri cu mine”.
- Fii specific. Evită cuvintele neclare, nu spune de exemplu, „m-am simțit ciudat”, ci încearcă să foloști cuvinte clare: trist, deazmăgit, speriat, etc. De asemenea, nu vorbi despre anumite evenimente în termeni general, ci folosește mai degrabă specifici, de exemplu, spune „Te rog să nu-ți mai lași hainele împrăștiate prin cameră”, mai degrabă decât „Ești foarte dezordonat”.
- Evită criticile, sarcasmul și insultele. Nu țipa.
- Nu te grăbi. Încearcă să îți dai seama ce vrei să spui și alege-ți bine cuvintele. Nu pune presiune pe soțul sau pe soția ta ca să-ți răspundă repede.
- Vorbiți cu rândul și nu vă întrerupeți unul pe celălalt.
- Concentrați-vă pe câte un subiect de conversație pe rând. Evitați să aduceți în discuție certuri mai vechi.
- Dacă simți că te enervezi, respiră adânc și nu spune nimic până nu simți că te-ai mai calmat.
- Nu te aștepta să rezolvi probleme dificile într-o singură conversație. Stabiliți să continuați discuția altă dată.
Recomandări
Iată câteva sfaturi despre ce și cum ai putea vorbi cu soțul sau soția despre cancer, despre cum te simți și despre cum afectează boala relația voastră. Pentru că boala schimbă viața ambilor parteneri, nu doar a celui bolnav, amândoi trebuie să vorbiți despre cum vă afectează cancerul pe fiecare dintre voi.
- Vorbiți despre opțiunile de tratament și luați împreună deciziile în această privință. Atunci când se poate, mergeți împreună la consult, ca să aflați informațiile direct de la doctor.
- Alegeți momentele în care să stați de vorbă atunci când aveți amândoi timp și nu sunteți pe fugă și nu există alte probleme. Unele cupluri chiar stabilesc un program în acest sens, ca să își facă mereu timp pentru discuții.
- Nu este nevoie ca toate discuțiile voastre să fie despre cancer. Nu uitați să vorbiți și despre lucruri normale, care vă fac plăcere amândurora.
- Dacă ai un subiect mai dificil de discutat s-ar putea să te ajute să exersezi puțin înainte, sau să te gândești la ce vrei să spui.
- Pentru că tu și partenerul tău aveți probabil moduri diferite de a face față stresului, probabil veți avea nevoi diferite referitor la discuțiile purtate. Poate că unul dintre voi vede cancerul ca pe o problemă ce trebuie rezolvată, în timp ce celălalt are nevoie de susținere emoțională și de validare. Vorbiți despre aceste diferențe, ca să înțelegeți diferențele și punctele de vedere ale celuilalt.
- Fiți sinceri cu privire la sentimentele voastre, atât pozitive cât și negative. Furia, teama, furstrarea și resentimentele sunt reacții normale atunci când ești diagnosticat cu cancer. Adesea, cuplurile nu discută despre aceste emoții de teamă să nu îl supere pe celălalt sau pentru că se simt vinovați pentru gândurile negative. Însă, dacă vă ascundeți, vă veți îndepărta unul de celălalt și nu veți mai putea să vă susțineți reciproc.
- Este normal ca tu și soțul sau soția ta să nu vedeți mereu lucrurile în același fel. S-ar putea ca unul dintre voi să fie mai speriat, în timp ce celălalt să fie mai optimist. Este important să vorbiți despre aceste diferențe și să vă respectați sentimentele și opiniile.
- Spune-i soțului sau soției tale cum te simți, fizic și psihic. Așa el/ea va înțelege mai bine prin ce treci și tu și veți fi mai apropiați.
- Spune-i ce ai nevoie. Uneori s-ar putea să ai nevoie să fii încurajat să ieși din casă, în timp ce alteori vrei să fii singur.
- Umorul este mereu binevenit, așa că nu pierde nicio ocazie să râzi.
Unde să găsești ajutor din afară
Dacă îți este greu să vorbești cu soțul sau cu soția ta, poți să te alături unui grup de susținere sau poți apela la un terapeut. Încurajează-ți soțul sau soția să participe la un grup de suținere pentru cei care au o rudă sau un prieten bolvan de cancer. De asemenea, puteți să mergeți împreună la terapie de cuplu, pentru a primi sfaturi despre cum să faceți față subiectelor mai delicate sau mai dificile.
Cum să vorbești cu copilul tău
În general copiii simt că ceva nu este în regulă atunci când un membru al familiei are cancer, sau atunci când cineva din familie este îngrijorat pentru altcineva care este bolnav, chiar dacă nu știu foarte bine despre ce este vorba. Deși poate fi dificil, este mult mai bine să vorbești despre cancer cu cel mic, folosind cuvinte pe care le poate înțelege, decât să îi ascunzi adevărul. Evită subiectele care ar putea să îi facă pe copii să creadă că situația este mai gravă decât este de fapt și care ar putea să creeze confuzie sau teamă. Nu uita că cei mici pot auzi conversații între adulți și dacă nu au informații, își vor lăsa imaginația să zburde și s-ar putea să se îngrjoreze foarte tare. Atunci când vorbești cu copiii, ascultă-i cu atenție și răspunde-le la întrebări cât de bine poți.
Recomandări
Vorbește-le despre boală. Deși cancerul este o boală complicată, există modalități prin care se le explici copiilor ce înseamnă. De exemplu, copiiilor foarte mici este de ajuns să le spui „Sunt foarte bolnav și trebuie să mă duc la spital, ca să-mi dea un tratament special.” Copiilor mai mari le poți da și explicații mai detaliate. Cu cât vor înțelege mai multe lucruri, cu atât se vor simți mai stăpâni pe situație și mai puțin speriați.
Spune-i bolii pe nume. S-ar putea să fii tentat să eviți să folosești cuvântul „cancer”. Însă este important să îi oferi copilului informații specifice despre diagnosticul tău pentru a reduce confuzia și neînțelegerile.
Exersează explicațiile înainte. Este foarte important să rămâi cât mai calm atunci când vorbești despre cancer cu un copil, pentru că așa nu le va fi teamă să pună întrebări și să-și exprime sentimentele. Ar fi bine să exersezi puțin inainte cu o persoană apropiată, care să poată să-ți dea feedback. Explicațiile ar trebui să se concentreze pe întrebările și îngrijorările copilului.
Sentimentele de vinovăție. În general copiii mici cred că sunt responsabili pentru boală, că aceasta a fost declanșată de ceva ce au făcut ei. Este foarte important să îi liniștești și să le spui că nimic din ce au făcut ei, sau altcineva, nu a declanșat boala.
Explică-le că cancerul nu este contagios. Pentru că majoritatea bolilor copilăriei sunt transmisibile, iar copiilor li se spune în general că au luat răceala, de exemplu, de la alți copii, ei cred că și cancerul este contagios, așa că trebuie să le explici că nu este așa. Asigură-i că nu este niciun pericol pentru ei dacă stau în preajma unei persoane bolnave de cancer.
Încearcă să obții un echilibru între optimism și realism. Dacă le spui copiilor tăi că o să te faci bine, în cazul în care starea ta de sănătate nu se ameliorează, ei vor fi foarte triști și dezamăgiți. Oferă-le o imagine optimistă, dar realistă a situației tale și concentrează-te pe etapele tratamentului anti-cancer. De exemplu, dacă îi spui copilului tău că și tu și doctorii faceți tot ce puteți ca să te faci bine, rezumi destul de bine situația, fără să îi dai speranțe false.
Ține legătura cu copilul tău. Dacă trebuie să stai în spital pentru o perioadă mai lungă de timp, este posibil ca cel mic să creadă că nu mai vrei să vii acasă. De aceea trebuie să ții legătura, prin telefon, sau prin sms sau email, ca el să știe cât de mult îl iubești. Dacă de obicei îi citeai povești înainte de culcare poți să te înregistrezi citind și apoi să îi trimiți înregistrarea.
Fii atent la sentimentele lui. Copiii au reacții diferite atunci când află că unul dintre părinții lor are cancer. Adesea sunt furioși, trișiti, speriați, sau se simt confuzi, vinovați sau frustrați. Toate aceste reacții sunt normale, așa că trebuie să le spui că este în regulă să se simtă așa și că și tu ai astfel de sentimente uneori.
Încurajează-l să pună întrebări. Este bine să îi lași să pună întrebări. Fii sincer și nu te teme să îi spui că nu știi, dacă nu ai un răspuns la întrebările lui. E mai bine să îi spui că vei întreba doctorul la următorul consult și că îi vei spune apoi. Pentru copii, cantitatea de informații pe care le-o dai este de obicei mai puțin importantă, mai important fiind să îi faci să se simtă confortabil cu situația.
Ajută-i să înțeleagă tratamentul. Copii se tem de necunoscut. De aceea trebuie să le dai explicații pe care să le poată înțelege. Nu uita că ei s-ar putea să nu înțelegă prea bine efectele tratamentului și simptomele cancerului. De exemplu, s-ar putea să creadă că chimioterapia este rea pentru că are efecte secundare precum oboseală, greață și vărsături. Explică-i că deși tratamentul are și efecte secundare neplăcute, este creat pentru a te face mai bine.
Pregătește-i pentru efectele secundare ale tratamentului. Cancerul și tratamentul anti-cancer pot să îți modifice înfățișarea. Modificările fizice, căderea părului sau scăderea în greutate îi pot speria pe copii, sau îi pot face să creadă că te-ai schimbat și ca personalitate. Explică-le din vreme posibilele schimbări ce pot apărea, ca să fie pregătiți atunci când acest lucru chiar se va întâmpla. De exemplu, ai putea să le spui „Pentru că sunt bolnav, s-ar putea să slăbesc și să-mi cadă părul, dar nu te îngrijora, părul o să-mi crească la loc. Și voi fii aceeași persoană, chiar dacă voi arăta diferit”.
Povestește-le despre schimbările din programul familiei. Încearcă să continui activitățile copiilor, pe cât posibil, dar ține cont că lucrurile vor fi totuși diferite. Explică-le, de exemplu că o să rogi pe cineva să îi ia de la școală sau de la activitățile extracurriculare (o rudă, un prieten de familie sau un vecin) sau că vor fi nopți în care nu vei dormi acasă, pentru că vei rămâne în spital, pentru tratament.
Lasă-i să te ajute, dar nu îi îngreuna cu responsabilități. Este bine să îi lași să ajute cum pot: să facă diferite treburi prin casă, să îți aducă un pahar cu apă sau să facă alte activități potrivite vârstei lor. Dacă vor face astfel de lucruri se vor simți utili. Este important însă să nu îi îngreunezi cu prea multe responsabilități sau cu activități care sunt prea grele pentru vârsta lor. Să ai pe cineva bolnav în familie este și așa destul de stresant. Copiii au nevoie să se joace, să se relaxeze și să se bucure de copilărie. Aceste aspecte sunt și mai importante atunci când este vorba despre adolescenți care au nevoie să rămână apropiați de prieteni lor și să își poată continua activitățile care îi pasionează. Dacă le ceri să își petreacă tot timpul ca să aibă grijă de frații mai mici o să îi stresezi foarte tare. Este important să le spui că pot să vorbească despre lucrurile care îi interesează sau despre ce se petrece cu ei (la școală,cu prietenii lor) cu tine.
Fii pregătit să le vorbești despre moarte. Deși este dificil să vorbești despre moarte, este important să fii pregătit să deschizi acest subiect cu copii tăi. Dacă simți nevoia, poți să apelezi la un psiholog sau la un preot, înainte de a purta această discuție cu cei mici. Ia în calcul vârsta copiilor tăi atunci când le vorbești despre moarte. În general, până la vârsta de 10 ani, copii înțeleg moartea pur și simplu ca finalul vieții. Încearcă să folosești termeni clari, evită eufemismele cum ar fi „trecerea în neființă” sau „somnul veșnic” pentru că cei mici s-ar putea să creadă că somnul și moartea sunt același lucru și se vor teme că pot muri în somn, sau că tu te vei trezi din moarte. În plus, ține minte că o să dureze mult timp până când copiii vor înțelege cu adevărat și vor accepta pierderea unui părinte.
Consiliere și terapie. Pentru a putea să se îngrijească cu adevărat de nevoile de dezvoltare ale copiilor lor, bolnavii de cancer merg la psiholog la scurt timp după ce sunt diagnosticați. Terapia îi poate ajuta pe părinții bolnavi de cancer să le dea vestea copiilor și să gestioneze mai bine reacțiile acestora și să îi asigure pe membrii familiei că fac tot ce pot pentru a se face bine, dar că vor avea nevoie de ajutor pe perioada tratamentului. Unii părinți apelează și la un psiholog care lucrează cu copiii, care să poată să ofere terapie direct celui mic. Întreabă-ți doctorul dacă îți poate recomanda un astfel de specialist sau un centru de terapie. Află mai multe despre beneficiile terapiei.