Depresia in cancer
Depresia in cancer. Confruntarea cu o astfel de boală care poate ameninţa viaţa, determină o avalanşă de sentimente şi emoţii. Atunci când această avalanşă se prelungeşte, apar sentimente ca disperarea, lipsa de speranţă, tristeţea. Majoritatea pacienţilor trăiesc aceste sentimente la un moment dat pe parcursul evoluţiei bolii. Simptomele depresiei pot include pierderea poftei de mâncare, schimbarea obiceiurilor legate de somn sau insomnie, lipsa de energie şi scăderea capacităţii de concentrare. Medicamentele pe bază de steroizi pot de asemenea induce depresie.
Sfaturi:
- Vorbiţi despre gândurile dumneavoastră cu cineva în care aveţi încredere şi este un bun ascultător.
- Vorbiţi cu alţi pacienți despre gândurile şi sentimentele dumneavoastră, în cadrul grupurilor de suport.
- Folosiţi resursele spirituale.
- Apelaţi la diferitele forme de consiliere psihologică, psihoterapie individuală sau grupuri de suport.
Depresia se poate manifesta ca un complex de probleme, incluzând de la reacţii emoţionale frecvente în viaţa cotidiană (tristeţe temporară şi descurajare) până la un sindrom sever depresiv psihologic şi psihic consistent cu tulburări psihiatrice majore. Deşi gradele uşoare de depresie şi disforie nu necesită intervenţii, depresia care depăşeşte criteriile unui episod major depresiv merită întotdeauna atenţie.
Pacienţii prezintă răspunsuri emoţionale diferite la aflarea diagnosticului. Pentru unii dintre aceştia perioada de reacţie negativă este scurtă şi nu interfee cu abilităţile lor de integrare socială şi de participare la decizia terapeutică. Foarte important în această perioadă este sprijinul acordat de ceilalţi membri ai familiei, de prieteni, acceptarea propriilor sentimente şi acordarea unui interval de timp pentru înţelegerea situaţiei şi luarea deciziilor. Totuşi, aproximativ un sfert din pacienţii cu cancer pot dezvolta o depresie severă pe termen lung. Momentul încărcat cu cel mai mare risc de depresie este apariţia primei recidive a bolii. Asociate bolii, pot acţiona o serie de circumstanţe agravante cum ar fi conflictele emoţionale cu cei din familie, sentimentul de vină, pierderi anterioare neacceptate, boli asociate debilitante, sprijin insuficient din partea sistemului sau familiei, istoricul familial de depresie.
Abordarea terapeutică
1. Sprijinul emoţional, acordat cât mai frecvent, este foarte important. Unii pacienţi reactualizează vechi conflicte emoţionale rămase nerezolvate, în timp ce alţii au nevoie doar de o persoană faţă de care să îşi exprime sentimentele. În nici un caz, pacientul nu trebuie să-şi piardă speranţa. Un anumit grad de refuz a situaţiei este normal şi deci acceptabil. Doar atunci când acest refuz împiedică pacientul să participe la luarea deciziilor în ceea ce priveşte tratamentul, el devine o problemă medicală. Psihoterapia poate fi realizată de medicul de familie, oncolog, psihiatru, preot, asistentă, familie, prieteni. Ajutorul unui psihoterapeut antrenat în terapia interpersonală şi psihodinamică poate fi extrem de util în unele situaţii. Terapiile cognitive permit înlăturarea părerilor greşite şi a prejudecăţilor, ducând la o creştere a abilităţilor de a răspunde pozitiv stresului emoţional.
2. Tratamentul psihiatric poate fi util în condiţiile în care tipul personalităţii preexistente a pacientului interferează cu aplicarea tratamentului. Răspunsul emoţional la traume anterioare sau existenţa spitalizărilor în antecedente poate avea un mare impact asupra manifestării clinice a depresiei şi face necesară intervenţia unui psihoterapeut ce va fi inclus în echipa medicală. Dacă pacientul se simte deprimat sau iritat, dacă acuză pierderea interesului pentru contactele sociale sau din alte activităţi, se va încerca o anamneză asupra următoarelor simptome: insomnie sau hipersomnie, scăderea poftei de mâncare cu scădere ponderală secundară, reducerea interesului pentru familie, sexualitate, muncă sau activităţi efectuate în timpul liber, apariţia sentimentului de vinovăţie, nivel scăzut de energie, scăderea capacităţii de concentrare, apariţia de gânduri cu privire la moarte sau la suicid, episoade de plâns frecvente, hipo sau hiperactivitate psihomotorie. Diagnosticul de depresie va fi urmat de analiza atentă a trăsăturilor psihologice particulare ale cazului: gânduri cu încărcătură negativă frecvente sau permanente, sentimentul lipsei de speranţă sau de ajutor, izolarea de familie şi prieteni, lipsa plăcerii. Aceste simptome sunt caracteristice unei tulburări depresive majore ce necesită asocierea psihoterapiei cu administrarea de medicamente antidepresive. În unele studii, terapia de grup la pacientele cu cancer de sân a îmbunătăţit calitatea vieţii şi a prelungit supravieţuirea.
3. Tratamentul medicamentos. În trecut, pacienţii cu cancer nu primeau îngrijiri corespunzătoare, depresia fiind considerată în mod greşit o consecinţă a bolii sau un incident trecător. Astăzi, administrarea de antidepresive îmbunătăţeşte calitatea vieţii şi permite un grad mai mare de adaptare psihosocială a bolnavului cu cancer. Selecţia medicaţiei urmăreşte nu numai gradul de eficacitate, ci şi gradul de tolerabilitate a terapiei prin diminuarea efectelor secundare (hiperactivitate, sedare, hipotensiune ortostatică, efect anticolinergic, creştere ponderală etc). Antidepresivele pot deveni toxice în cazul prezenţei insuficienţei hepatice sau renale sau pot provoca scăderea pragului de producere a crizelor comiţiale. Medicamentele anticolinergice pot produce xerostomie, vedere înceţoşată, tahicardie, constipaţie (ileus), retenţie urinară, sindrom confuzional acut. Antihistaminicele potenţează sedarea, cresc pofta de mâncare şi determină hipotensiune posturală sau sindroame confuzionale acute (delir). Unele medicamente prezintă efecte alfa-blocante ce determină hipotensiune arterială, ameţeală, tahicardie reflexă. Administrarea se va face cu prudenţă la bătrâni şi la persoanele care prezintă boli asociate debilitante. Tratamentul se va începe cu doze mici, cu creştere ulterioară treptată, administrate în mai multe prize zilnice.