Generalități

Generalități 2017-09-27T11:47:24+00:00

Despre cancerul intestinal

Intestinul

Intestinul este o parte a sistemului digestiv. Sistemul digestiv procesează hrana pe care o mâncăm și o transformă în energie folosită de organism. De asememea, elimină din organism materia rămasă. Intestinul este împărțit în:

  • Intestinul subțire;
  • Intestinul gros (colon și rect);

Intestinul subțire

Intestinul subțire este, de fapt, cea mai lungă parte a intestinului – măsoară aproape 6 metri. Intestinul gros are în jur de 1,5 metri. Intestinul subțire se numește astfel pentru că este mult mai îngust față de intestinul gros. Când se vorbește despre cancerul intestinal, de cele mai multe ori este vorba despre cancerul intestinului gros. Există și cancer al intestinului subțire, dar este mult mai rar întâlnit.

După înghițirea mâncării, aceasta coboară prin esofag în stomac. Digestia începe în stomac și apoi hrana trece în intestinul subțire, unde procesul digestiv continuă și organismul absoarbe nutienții din mâncare. Hrana digerată trece apoi în intestinul gros.

Intestinul gros

Intestinul gros absoarbe apa pe măsură ce hrana digerată trece prin acesta, iar deșeurile rămase formează fecalele. Materiile fecale sunt ținute în rect până când sunt pregătire să fie eliminate de organism prin scaun.

Intestinul gros are 5 segmente. Cancerul se poate dezvolta în oricare dintre acestea. Ele sunt:

  • Colon ascendent – începe din dreptul apendicelui de la capătul intestinului subțire (ileon) până în partea dreapă a abdomenului, cuprinzând prima parte a colonului ascendent, numită cecum;
  • Colon transversal – traversează corpul din dreapta în stânga, sub stomac;
  • Colon descendent – coboară în partea stângă a abdomenului;
  • Colon sigmoid – partea în formă de S care unește segmentul descendent cu cel rectal;
  • Rectul – segmentul care unește intestinul gros cu deschiderea exterioară, anusul;

 

Pereții intestinului sunt alcătuiți din câteva straturi de țesut. Cancerul intestinal începe în stratul interior, în căptușeala intestinului. Doctorii consideră că dezvoltarea cancerului colorectal durează de la 5 până la 10 ani. Cele mai multe încep ca o mică excrescență pe peretele intestinului, numită polip sau adenom. Netratată, poate deveni canceroasă și poate crește în straturile musculare de sub căptușeala intestinului și apoi chiar prin peretele intestinal. Cancerul se poate apoi răspândi în organele din apropierea intestinului, cum sunt vezica, uterul sau prostata.

Urmări ale răspândirii cancerului

Unerori, cancerul se răspândește în altă parte a organismului prin sistemul limfatic. Sistemul limfatic e alcătuit din ganglioni limfatici, care fac parte din sistemul imunitar al organismului. Unul dintre primele locuri în care se răspândește cancerul intestinal este în ganglionii limfatici din abdomen.
Cancerul intestinal se poate răspândi și în alte părți ale organismului, prin sistemul vascular. De obicei cancerul colorectal se răspândește în ficat, deoarece sângele trece din intestin direct in ficat (reprezentare în figura de mai jos).