Anumite semne și simptome pot sugera că o persoană ar putea avea o tumoare carcinoidă pulmonară, însă sunt necesare analize pentru a confirma diagnosticul.

Istoricul medical și consultul fizic

Dacă prezentați semne sau simptome care sugerează că ați putea avea o tumoare carcinoidă pulmonară (sau un alt tip de tumoare pulmonară), medicul va dori să vă facă istoricul medical complet, inclusiv istoricul familial, pentru a afla informații despre simptome și posibilii factori de risc. Un consult fizic îi poate furniza medicului informații despre starea dumneavoastră generală de sănătate, posibilele semne de tumoare carcinoidă pulmonară și alte probleme de sănătate. În timpul consultului, medicul vă va analiza cu atenție toracele și plămânii. Dacă simptomele sau rezultatele consultului sugerează că ați putea avea o tumoare carcinoidă pulmonară (sau un alt tip de tumoare) se vor face mai multe analize. Acestea ar putea include teste de imagistică, analize de laborator și alte proceduri.

Teste de imagistică

Testele de imagistică utilizează raze X, particule radioactive sau alte modalități de a crea imagini ale interiorului organismului dumneavoastră.Testele imagistice pot fi făcute din mai multe motive, inclusiv pentru a identifica o zonă suspectă care poate fi cancer, pentru a afla cât de mult s-a răspândit cancerul și pentru a vedea dacă tratamentul a fost eficient.

Radiografia toracică

O radiografie toracică este adesea prima investigație imagistică pe care o recomandă un medic dacă suspectează o problemă pulmonară. Aceasta poate arăta dacă există o tumoare în plămân. Însă unele tumori carcinoide care sunt prea mici sau sunt amplasate în locuri în care sunt acoperite de alte organe din cutia toracică pot să nu apară pe radiografie. Dacă medicul este încă suspicios sau dacă se vede ceva pe radiografia toracică se poate recomanda un CT.

Tomografia computerizată (CT)

O scanare CT (sau CAT) are șanse mai mari să arate tumorile canceroase decât radiografiile toracice de rutină. O scanare CT poate de asemenea să furnizeze informații despre mărimea, forma și poziția tumorilor pulmonare și poate ajuta la identificarea ganglionilor limfatici măriți care pot conține cancer răspândit din plămân. Scanarea CT utilizează raze X pentru a produce imagini transversale detaliate ale corpului dumneavoastră. În loc să facă o singură fotografie, așa cum se întâmplă în cazul unei radiografii obișnuite, un scanner CT face mai multe fotografii în timp ce se rotește în jurul dumneavoastră, cât timp sunteți întins pe o platformă îngustă. Ulterior un computer le combină în niște imagini care arată felii din partea corpului analizată.
Înainte de a face investigația e posibil să vi se ceară să beți 1 sau 2 măsuri dintr-un lichid numit contrast oral. Acesta ajută la evidențierea intestinului astfel încât anumite zone să nu fie confundate cu tumorile. Acest lucru nu este necesar dacă scanarea CT se face doar pentru torace și plămâni. E posibil să vi se facă o perfuzie intravenoasă prin care se injectează un alt tip de substanță de contrast (contrast IV). Aceasta ajută la o mai bună evidențiere a structurilor din corpul dumneavoastră. Injecția vă poate provoca o oarecare hiperemie (senzație de căldură și roșeață). Unele persoane sunt alergice și pot face urticarie sau, mai rar, reacții mai severe cum ar fi dificultăți în respirație și tensiune scăzută. Asigurați-vă că anunțați medicul dacă aveți vreo alergie sau ați avut vreodată reacții adverse la vreun material de contrast folosit pentru radiografii.

Scanările CT pot fi folosite în mai multe scopuri:

  • Scanările CT ale toracelui pot detecta tumori pulmonare foarte mici și pot ajuta la stabilirea locației exacte și a extinderii tumorilor;
  • Scanările CT pot ajuta la stadializarea cancerului (determinând dimensiunea extinderii acestuia). De exemplu, scanările CT ale abdomenului pot arăta dacă boala s-a răspândit la ficat sau la alte organe. Astfel se poate stabili dacă intervenția chirurgicală este o bună opțiune de tratament;
  • Scanările CT pot fi de asemenea folosite pentru a ghida un ac de biopsie cu precizie într-o potențială tumoare. Pentru această procedură, denumită puncție-biopsie ghidată CT, sunteți întins pe masa de scanare CT în timp ce medicul vă introduce un ac de biopsie prin piele către masa respectivă. Scanările CT sunt repetate până când acul se află în masa tumorală. Apoi se ia o mostră pentru biopsie și se analizează la microscop;
  • Scanările CT se pot face în timpul sau după tratament pentru a vedea cât de eficient a fost tratamentul.

 

Scanările cu radioizotopi

Scanările care utilizează radioactivitatea în cantități mici și camere speciale pot fi de ajutor în căutarea tumorilor carcinoide. Ele pot ajuta la depistarea tumorilor sau la căutarea zonelor în care s-a răspândit cancerul dacă medicii nu sunt siguri unde se află acestea în corp.
Scintigrafia cu receptori de somatostatin: Cea mai frecventă formă de scanare este scintigrafia cu receptori de somatostatin (SRS), cunoscută și sub numele de OctreoScan. Aceasta utilizează un medicament numit octreotidecombinat cu indiu radioactiv-111.Octreotide este o substanță similară hormonilor care se atașează de celulele carcinoide. Se injectează o cantitate mică intravenos. Aceasta se răspândește în sânge și este atrasă de tumorile carcinoide. La câteva ore după injectare poate fi folosită o cameră specială pentru a vedea unde s-a comasat radioactivitatea în organism. Se mai pot face și alte scanări în următoarele zile. În afară de a indica locurile în care se află tumorile, acest test poate spune dacă tratamentul cu anumite medicamente cum ar fi octreotide și lanreotide poate ajuta.
I-131 MIBG: Acest test este utilizat rar. El utilizează o substanță chimică denumită MIBG atașată de iod radioactiv (I-131). Această substanță este injectată într-o venă, iar organismul este scanat timp de mai multe ore sau zile după aceea cu o cameră specială pentru a identifica zonele care au atras radioactivitatea. Cel mai probabil acestea vor fi tumori carcinoide, însă și alte tipuri de tumori neuroendocrine pot atrage această substanță chimică.
Tomografia cu emisie de pozitroni (PET): Pentru majoritatea tipurilor de cancer, scanările PET utilizează o formă de glucoză (zahăr) radioactivă pentru a detecta tumorile. Însă acest tip de scanare PET nu este foarte util în detectarea tumorilor carcinoide. De fapt, scanarea PET pentru detectarea tumorilor carcinoide utilizează de obicei o formă radioactivă de 5-hidroxitriptofan, o substanță chimică ce este absorbită și folosită de celulele carcinoide. O cameră specială poate detecta radioactivitatea. Utilitatea acestui test pentru tumorile carcinoide pulmonare este încă în faza de studiu. Acest tip special de scanare PET nu este disponibil în spitalele din țara noastră.

Citologia sputei

Chiar dacă un test imagistic precum o radiografie toracică sau o scanare CT indică existența unei mase, deseori medicilor le este greu să spună dacă masa respectivă este o tumoare carcinoidă, un alt tip de cancer pulmonar sau o zonă de infecție. Va fi nevoie de analize pentru a obține o mostră de celule anormale care să fie analizate la microscop. O modalitate de a face acest lucru este citologia sputei. O mostră de spută (mucus pe care îl expectorați din plămâni) este analizată la microscop pentru a vedea dacă conține celule canceroase. Cel mai bun mod de a face acest lucru este prin recoltarea mostrelor dimineața devreme, timp de 3 zile la rând. Acest test nu este la fel de eficient în detectarea tumorilor carcinoide pulmonare ca în detectarea altor tipuri de cancere pulmonare.

Biopsia

În multe cazuri, singura modalitate de a ști sigur dacă o persoană are un tip de cancer pulmonar este de a preleva celule din tumoare și a le analiza la microscop. Această procedură se numește biopsie. Există mai multe modalități de a preleva o mostră dintr-o tumoare pulmonară.
Biopsia bronhoscopică: Această abordare se folosește pentru a vizualiza și a preleva mostre din tumorile de pe căile respiratorii mari. Medicul vă introduce un tub lung, subțire, flexibil din fibră optică denumit bronhoscop pe gât prin trahee și bronhii pentru a vedea învelișul căilor respiratorii principale ale plămânului. Mai întâi vi se pulverizează un medicament anestezic în gură și în gât. Este posibil să vi se administreze și un medicament pe cale intravenoasă pentru a vă ajuta să vă relaxați. Mai multe informații despre această tehnică găsiți în capitolul de Generalități/Investigații.
Dacă este detectată o tumoare, medicul poate lua biopsii (mici mostre din tumoare) prin tub. Medicul poate de asemenea să ia mostre de celule din învelișul căilor respiratorii trecând o perie micuță peste suprafața tumorii (periaj bronșic) sau clătind căile respiratorii cu apă de mare sterilă și apoi colectând-o (spălături bronșice). Mostrele din periaj și din spălături sunt uneori adaosuri utile pentru biopsia bronșică, însă nu sunt la fel de utile în diagnosticarea tumorilor carcinoide cum sunt în diagnosticarea altor cancere de plămâni.
Avantajul acestui tip de biopsie este că nu este necesară intervenția chirurgicală sau spitalizarea și sunteți gata să vă întoarceți acasă în câteva ore. Dezavantajul este că este posibil ca în acest tip de biopsie să nu se poată preleva întotdeauna o mostră suficientă pentru a fi siguri că tumoarea este carcinoidă. Însă datorită progreselor recente făcute în testarea în laborator a tumorilor de plămâni, medicii pot de obicei să pună un diagnostic corect chiar și pe baza unor mostre foarte mici.
Sângerarea tumorii carcinoide după biopsie este rară, însă poate fi o problemă gravă. Dacă sângerarea devine o problemă, medicii pot injecta medicamente prin bronhoscop în tumoare pentru a-i îngusta vasele de sânge, sau pot cauteriza vasele care sângerează cu un laser ghidat prin bronhoscop.

Ecografia endobronhială(EBUS)

Dacă o scanare CT arată că ganglionii limfatici sunt măriți pe o parte a traheii sau chiar sub locul în care traheea se divide, acest test poate fi folosit pentru a face o biopsie a acestor ganglioni și a vedea dacă au celule canceroase. Ecografia este un tip de test imagistic care folosește ultrasunete pentru a crea imagini ale corpului dumneavoastră. Pentru acest test se utilizeaza un instrument mic, asemănător unui microfon, denumit traductor care transmite ultrasunete și preia ecourile pe măsură ce acestea se lovesc de țesuturile din organism. Ecourile sunt convertite de un computer într-o imagine alb-negru pe ecranul computerului.
Pentru ecografia endobronhială se montează un bronhoscop într-un traductor de ultrasunete la vârf și se introduce prin trahee. Această procedură se face cu medicamente anestezice (anestezie locală) și cu o ușoară sedare.
Traductorul poate fi orientat în diferite direcții pentru a vizualiza ganglionii limfatici și alte structuri din mediastin (zona dintre plămâni). Prin bronhoscop se poate introduce un ac găurit pentru a preleva mostre de biopsie din ganglionii limfatici măriți sau din alte zone anormale. Aceste eșantioane sunt apoi trimise la un laborator pentru a fi analizate la microscop.

Puncții-biopsii

Medicii pot folosi adesea un ac tubular pentru a preleva o mostră mică din zona (masa) suspectă. Avantajul puncțiilor-biopsii este că nu necesită o incizie chirurgicală, însă în anumite cazuri nu oferă o mostră suficientă pentru a putea pune un diagnostic. Există două tipuri de puncții-biopsii, în funcție de tipul de ac folosit:
În biopsia cu ac fin (FNA), medicul utilizează o seringă cu un ac foarte subțire și perforat (mai subțire decât cele utilizate pentru analizele de sânge) pentru a extrage (a aspira) celule și fragmente mici de țesut.
În biopsia de bază se utilizează un ac mai mare pentru a preleva unul sau mai mulți cilindri mici (miezuri) din țesut.Biopsiile de bază oferă un eșantion mai mare decât biopsiile FNA.
Dacă tumoarea suspectată se află în partea exterioară a plămânilor, oricare dintre tipurile de ace de biopsie poate fi introdus prin pielea peretelui toracic. Aceasta se numește puncție-biopsie transtoracică. Zona în care urmează să se introducă acul poate fi amorțită mai întâi cu anestezie locală. Medicul ghidează apoi acul prin zona respectivă în timp ce privește plămânii fie prin fluoroscopie (care seamănă cu o radiografie, dar imaginea este proiectată pe un ecran mai degrabă decât pe film), fie prin scanări CT. Spre deosebire de fluoroscopie, CT nu oferă o imagine constantă, astfel încât acul este introdus către masă, se prelevează o imagine CT, iar direcția acului este ghidată pe baza imaginii. Se repetă această procedură de câteva ori până când acul pătrunde în masa respectivă.
O posibilă complicație a acestei proceduri este reprezentată de faptul că poate ieși aer din plămân la locul biopsiei și poate intra în spațiul dintre plămân și peretele toracic. Aceasta poate face ca o parte a plămânului să cedeze și să provoace dificultăți de respirație. Această complicație, denumită pneumotorax, se remediază deseori fără tratament. Dacă nu, se tratează prin introducerea unui mic tub în cutia toracică și aspirarea aerului într-un interval de o zi sau două, după care de obicei se vindecă de la sine.
O biopsie FNA se poate face pentru a detecta un posibil cancer în ganglionii limfatici dintre plămâni. Aceasta se poate face în două moduri:
Aspirația cu acul transtraheal sau aspirația cu acul transbronșic se face introducând acul prin peretele traheii sau bronhiei (căile respiratorii mari care conduc la plămâni) în timpul bronhoscopiei sau EBUS (descris mai sus).
În unele cazuri se efectuează o biopsie FNA în timpul ecografiei esofagale endoscopice (care este similară EBUS, cu excepția faptului că scopul sonda este introdusă prin esofag în loc de trahee) introducând acul prin peretele esofagului.

Biopsii chirurgicale

În anumite cazuri, tipurile de biopsie de mai sus nu pot preleva suficient țesut pentru a identifica tipul de tumoare, iar medicul poate fi forțat să efectueze o intervenție chirurgicală pentru a obține o mostră pentru biopsie. Se pot face diferite tipuri de operații. Cel mai adesea acestea se fac în sala de operații, sub anestezie generală (în stare de somn profund).
Toracotomia: Pentru o toracotomie chirurgul face o incizie (tăietură) în peretele toracic între coaste pentru a ajunge la plămâni și la spațiul dintre plămâni și peretele toracic. În anumite cazuri dacă medicul suspectează un carcinoid sau alt tip de cancer pulmonar, el poate face o toracotomie pentru a îndepărta complet tumoarea fără a face mai întâi o biopsie.
Toracoscopia: Aceastăprocedură este de asemenea folosită pentru a inspecta spațiul dintre plămâni și peretele toracic, însă nu presupune o incizie lungă, ca în cazul unei toracotomii. Medicul introduce o sondă subțire, luminată și cu o cameră video mică în capăt printr-o tăietură mică în peretele toracic pentru a vizualiza spațiul din afara plămânilor și spațiul dintre plămâni și peretele toracic. (Uneori se fac mai multe incizii). Folosind această sondă, medicul poate vedea potențialele zone cu cancer și poate preleva bucăți mici de țesut pentru a le analiza la microscop. Toracoscopia poate fi de asemenea utilizată pentru a obține mostre din ganglionii și lichidul limfatic și pentru a afla dacă o tumoare crește în apropierea țesuturilor sau a organelor.
Mediastinoscopia: Această procedură se poate efectua dacă testele imagistice cum ar fi scanarea CT sugerează că respectivul cancer s-a răspândit la ganglionii limfatici din mediastin (spațiul dintre plămâni). Se face o tăietură mică în partea din față a gâtului și se introduce un tub subțire, gol pe interior, luminat, în spatele sternului (coșul pieptului) și în fața traheii pentru a vizualiza zona. Prin acest tub se pot introduce instrumente pentru a lua mostre de țesut din ganglionii limfatici de pe trahee și bronhii.

Analize de sânge și urină

Deoarece tumorile carcinoide pot secreta substanțe chimice asemănătoare hormonilor în sânge, aceste tumori pot fi depistate uneori prin analize de sânge sau urină. Aceasta este valabil mai ales atunci când aveți simptome de sindrom carcinoid, care este provocat de niveluri excesive de astfel de substanțe în sânge.
Serotonina este o substanță produsă de anumite tumori carcinoide și provoacă probabil unele dintre simptome. Aceasta este metabolizată de organism în acidul 5-hidroxi-indoleacetic (5-HIAA), care este eliberat în urină. O analiză frecventă pentru depistarea sindromului carcinoid măsoară nivelele de 5-HIAA dintr-o mostră de urină colectată pe durata a peste 24 de ore. Măsurarea nivelelor de serotonină din sânge sau urină poate de asemenea să furnizeze informații utile. Aceste teste pot ajuta la diagnosticarea unor tumori carcinoide, însă nu sunt întotdeauna elocvente. Alte maladii, precum și alimente și medicamente, pot afecta rezultatele, iar unele dintre tumorile carcinoide nu eliberează suficiente astfel de substanțe pentru a obține un rezultat pozitiv la analize.
Alte teste utilizate pentru depistarea tumorilor carcinoide includ analize de sânge pentru cromogranina A (CgA), enolaza neuron-specifică (NSE), cortizolul și substanța P. În funcție de locul în care poate fi amplasată tumoarea și de simptomele pacientului, medicii pot face și alte analize de sânge. Aceste teste vor fi mai puțin relevante în cazul tumorilor carcinoide pulmonare decât în cazul tumorilor carcinoide care apar în alte părți ale corpului.

Testele funcționale pulmonare

Dacă se depistează o tumoare carcinoidă pulmonară, se fac deseori teste funcționale pulmonare (PFT) pentru a vedea cât de bine funcționează plămânii. Acest test este deosebit de important dacă se preconizează efectuarea unei intervenții chirurgicale pentru tratarea cancerului. Deoarece operația va îndepărta parțial sau total plămânul, este important să știți dinainte cât de bine funcționează plămânii. Aceste teste îl pot ajuta pe chirurg să decidă dacă operația este o opțiune bună, și dacă da, cât de mult poate îndepărta din plămân în condiții de siguranță.
Există câteva tipuri diferite de PFT,  însă, în principiu,  pentru toate va trebui să inspirați și să expirați printr-un tub conectat la o mașină care măsoară fluxul de aer.