STUDII CLINICE CARCINOM PULMONAR

Probabil că a trebuit să luați multe decizii de când vi s-a spus ca aveți cancer. Una dintre cele mai importante decizii pe care le veți lua este alegerea tratamentului care vi se potrivește cel mai bine. Poate că ați auzit că se realizează studii clinice pentru tipul dumneavoastră de cancer. Sau poate că cineva din echipa dumneavoastră medicală v-a menționat un studiu clinic.

Studiile clinice sunt studii de cercetare atent controlate care se fac cu pacienții care se oferă voluntari. Ele sunt realizate pentru a analiza mai atent noi tratamente sau proceduri promițătoare. Studiile clinice sunt o modalitate de a face tratament de ultimă generație pentru cancer. Uneori acestea pot reprezenta singura modalitate de a avea acces la tratamente mai noi. Ele sunt și singura modalitate prin care medicii învață metode mai bune de tratare a cancerului. Totuși, acestea nu funcționează la toată lumea.

Dacă doriți să aflați mai multe despre studiile clinice care v-ar putea ajuta, începeți prin a întreba medicul dacă spitalul sau clinica dumneavoastră efectuează studii clinice. Puteți găsi mai multe informații despre studiile clinice în secțiunea noastră de Generalități/Studii clinice.