Intervenția chirurgicală pentru cancerul de col uterin în stadiu incipient
Dacă vă operați de cancer de col uterin în stadiu incipient cel mai probabil veți suferi o histerectomie. Un număr mic de femei au posibilitatea de a alege dintre mai multe intervenții chirurgicale. Pentru unele tipuri de cancer de col uterin în stadiu incipient depistate foarte devreme, este posibilă îndepărtarea celei mai mari părți a colului uterin, dar nu a întregului col, astfel încât acestea vor putea să rămână însărcinate și să aibă copii după aceea. Această operație se numește trahelectomie radicală. Intervențiile chirurgicale pentru cancerul de col uterin în stadiu incipient sunt descrise mai jos..

Intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea unei părți a colului uterin

Prin această operație, chirurgul va încerca să elimina toate celulele canceroase, dar să păstreze deschiderea internă a colului uterin. Acesta este apoi cusut, lăsându-se o deschidere mică care să permită menstruației să se scurgă. Această cusătură va susține o sarcină până când copilul se poate naște prin cezariană. Această operație poate fi efectuată numai în cazul în care cancerul este de dimensiuni mici, stadiul 1. Înainte de operație, chirurgul nu va fi în măsură să garanteze că poate realiza o trahelectomie. Chirurgul nu are cum să estimeze gradul de răspândire a cancerului în colul uterin.

Partea de col uterin care este îndepărtată în timpul intervenției chirurgicale este verificată la microscop, de multe ori chiar în timpul operației. Dacă nu există celule canceroase pe marginea țesutului care a fost îndepărtat și dacă medicul este sigur că a îndepărtat toată tumora, nu va fi nevoie să mai îndepărteze alte bucăți de țesut. În cazul în care rezultatele de laborator arată că mai există celule canceroase, acesta va trebui să îndepărteze mai mult țesut. Este posibil ca chirurgul dvs să fie obligat să efectueze o histerectomie. Această operație se poate realiza în cadrul aceleiași intervenții numai dacă ați consimțit la aceasta în prealabil. Unele femei pot prefera chimioradiația histerectomiei.
După ce toate controalele au fost efectuate, chirurgul va realiza sutura care va ține colul uterin închis. Deoarece există un risc mic de extindere a cancerului la ganglionii limfatici în cazul cancerului în stadiu 1B și chiar în unele cazuri pentru cancerul în stadiu 1A, medicul poate să îndepărteze unii ganglioni limfatici din jurul uterului. Această intervenție se realizează de obicei laparoscopic (de aceea mai este numită și “chirurgie prin gaura cheii”). Când vă veți trezi, veți constata că aveți până la 5 tăieturi mici (incizii) în jurul abdomenului inferior. Acestea sunt deschiderile utilizate de chirurg pentru a îndepărta ganglionii limfatici.
Ganglionii limfatici vor fi verificați la microscop pentru a vedea dacă aceștia conțin celule canceroase. În cazul în care acestea nu sunt prezente, nu veți avea nevoie de nici un tratament suplimentar. În cazul în care celulele canceroase sunt depistate în oricare dintre ganglionii limfatici, acesta este un semn că unele celule canceroase s-au desprins din zona colului uterin și că este posibilă o reapariție a cancerului. Medicul vă va sugera probabil să faceți radioterapie, pentru a elimina orice alte celule canceroase lăsate în urmă. Dacă aveți nevoie de radioterapie, nu veți putea avea copii după acest tratament. Acest lucru poate fi foarte dureros, mai ales dacă sperați să întemeiați o familie.
Trahelectomia radicală este o operație de complexitate mai redusă, comparativ cu histerectomia radicala (alternativa tradițională). Va trebui să rămâneți în spital timp de 2 sau 3 zile. Cele mai multe paciente se recuperează foarte repede, iar complicațiile sunt puțin frecvente.

Intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea uterului (histerectomie radicală)

Intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea uterului este o operație destul de complexă și poate fi necesară pentru a vă asigura că întreaga tumoră a dispărut. Va trebui să rămâneți în spital timp de 4-7 zile. De asemenea, va trebui să vă recuperați la domiciliu după operație, timp de cel puțin o lună. În timpul operației, chirurgul va îndepărta:

  • Uterul;
  • Toate țesuturile care susțin uterul;
  • Partea superioară a vaginului;
  • Toți ganglionii limfatici din jurul uterului;

Aceasta este o histerectomie radicală (sau histerectomie Wertheim).

Dacă ați ajuns la menopauză, medicul va discuta cu dvs despre posibilitatea îndepărtării ovarelor. Acestea nu sunt de obicei afectate de cancer, dar unii chirurgi cred că îndepărtarea acestora este o idee bună, eliminând riscul de cancer ovarian. Este important să știți că nu sunteți expusă riscului de cancer ovarian într-o măsură mai mare decât orice altă femeie.
Dacă nu ați ajuns la menopauză, puteți să păstrați ovarele, deoarece îndepărtarea acestora va conduce la instalarea menopauzei precoce. În cazul în care ovarele nu trebuie să fie îndepărtate, este posibil să fie necesar să urmați o terapie de substituție hormonală (TSH) pentru a preveni simptomele menopauzei și efectele acesteia asupra oaselor și a altor organe. După îndepărtarea ganglionilor limfatici din zona pelviană, există riscul umflării unuia sau a ambelor picioare. Această afecțiune se numește limfedem. Asistenta va discuta cu dvs înainte de operație despre măsurile pe care le puteți lua pentru a reduce riscul de limfedem. Dacă observați că unul sau ambele picioare devin din ce în ce mai umflate după o intervenție chirurgicală, asistenta medicală sau medicul  trebuie să fie informați cu privire la aceasta. Cu cât mai repede este diagnosticat, cu atât mai ușor este de  tratat.

Intervenții chirurgicale laparoscopice

Chirurgii efectuează tot mai multe histerectomii pentru cancerul de col uterin în stadiu incipient cu metode laparoscopice. Aceste intervenții mai sunt denumite intervenții chirurgicale cu acces minim sau chirurgie “prin gaura cheii”. Nu va mai exista o plagă de dimensiuni mari, ci maimulte plăgi mai mici. Medicul va folosi aceste incizii pentru a introduce instrumente chirurgicale mici și un laparoscop. Acesta seamănă puțin cu un telescop. Este prevăzut cu un ocular conectat la o cameră video, cu ajutorul căruia chirurgul poate vedea în interior.

Unele spitale folosesc chirurgia robotică pentru îndepărtarea cancerului de col uterin. Acesta este un tip de operație “prin gaura cheii” (laparoscopică). Chirurgul manevrează unitatea de la un pupitru de control care se află la câțiva metri distanță de pacient. Chirurgul controlează mișcările setului de echipamente robotice, cu ajutorul unei camere video. Chirurgul are astfel o imagine 3D, care poate fi mărită. Astfel acesta poate efectua operații dificile, care necesită mișcări foarte precise. În fotografie puteți vedea un chirurg, așezat la unitatea de control din partea dreaptă a imaginii.
c7
Intervențiile laparoscopice pot dura mai mult decât intervențiile chirurgicale tradiționale. Dar în general perioada de recuperare a pacientelor este mai scurtă, acestea petrecând în spital doar 2 sau 3 zile. Cele mai multe femei nu au dureri puternice. Este normal să vă simțiți obosită dupa o intervenție chirurgicală laparoscopică, iar cele mai multe dintre femei au nevoie de cel puțin 2 săptămâni de odihnă și de mult somn înainte de a-și relua activitatea. Comparativ cu chirurgia tradițională, chirurgia laparoscopică poate reduce și riscul altor probleme care pot apărea după o intervenție chirurgicală, cum ar fi infecții ale plăgilor, cheaguri de sânge sau necesitatea transfuziilor de sânge.

Intervenția chirurgicală pentru cancerul de col uterin în stadiu avansat

Intervenția chirurgicală pentru cancerul de col uterin în stadiu avansat poate implica multe dintre structurile din cadrul bazinului (partea inferioară a abdomenului). Toate celulele canceroase trebuie să fie îndepărtate, împreună cu orice ganglioni limfatici la care este posibil să se fi extins cancerul. Complexitatea intervenției variază de la caz la caz. Aceasta va depinde de localizarea cancerului.

Tipuri de intervenții chirurgicale

Îndepărtarea uterului, a colului uterin, a părții superioare a vaginului și a ganglionilor limfatici, precum și a altor organe, se numește exenterație pelvină. Scopul exenterației este vindecarea cancerului. Deoarece aceasta este o operație complexă, este important ca starea dvs de sănătate să fie suficient de bună, pentru o recuperare bună. Această intervenție nu este potrivită în toate cazurile. Pentru a vedea dacă această operație este potrivită pentru dvs, medicul va trebui să vă examineze sub anestezie și să facă investigații de imagistică. Acestea pot lua forma unei tomografii computerizate, a unui RMN sau a unui PET. Este important să discutați acest tip de operație cu medicul sau cu asistenta medicală de specialitate, astfel încât să știți exact la ce să vă așteptați după operație.
Există trei tipuri de exenterații:

  • Exenterație anterioară;
  • Exenterație posterioară;
  • Exenterație totală;

Exenterație anterioară

În cazul acesteia, se vor îndepărta uterul, ovarele, colul uterin, partea superioară a vaginului și ganglionii limfatici. Vezica urinară și ganglionii limfatici din jurul vezicii urinare vor fi, de asemenea, îndepărtați. După această operație se va practica o urostomie și veți avea nevoie de pungi colectoare pentru urină.
Exenterație posterioară

În cazul acesteia, se vor îndepărta uterul, ovarele, colul uterin, partea superioară a vaginului și ganglionii limfatici. O parte a intestinului și rectul vor fi, de asemenea, îndepărtate. După această operație se va practica o colostomie și veți avea nevoie de pungi colectoare pentru materii fecale.
.

Exenterație totală

c10

În cazul acesteia, se vor îndepărta uterul, ovarele, colul uterin, partea superioară a vaginului și ganglionii limfatici. De asemenea, chirurgul va îndepărta intestinul gros, rectul și vezica urinară. După această operație, se va practica atât o colostomie cât și o urostomie. Veți avea nevoie de o pungă colectoare pentru materiile fecale și de o altă pungă colectoare pentru urină.