Tratament 2017-09-28T06:18:30+00:00

Cancerul de col uterin în stadiu incipient este cancerul care se găsește doar la nivelul colului uterin (stadiul 1A sau 1B) sau cancerul care a început să de dezvolte în partea superioară a vaginului (stadiul 2A).

Tratamentul cancerului de col uterin depistat foarte devreme
Pentru cancerul depistat foarte timpuriu și de dimensiuni foarte mici, este posibilă tratarea cancerului printr-o conizație sau prin îndepărtarea colului uterin. Această operație se numește trahelectomie radicală. Va trebui să discutați cu specialistul dvs. pentru a afla dacă acest tip de tratament vi se potrivește. Această operație nu poate fi realizată în toate cazurile. Dar, în cazul în care doriți foarte mult să puteți avea copii, specialistul o va efectua dacă este posibil. Chiar dacă suferiți o trahelectomie, medicul nu poate garanta că veți putea avea copii după aceea.

Principalele tratamente

Cancerul de col uterin precoce poate fi vindecat, de obicei, chirurgical, prin radioterapie sau folosind ambele metode. Tratamentul chirurgical presupune îndepărtarea totală a uterului și a colului uterin (histerectomie). În cazul în care cancerul a început să se dezvolte în țesuturile profunde ale colului uterin (stadiul 1A2 și următoarele), se vor îndepărta și ganglionii limfatici din zona pelvisului (limfadenectomie). Se procedează astfel deoarece există un risc de răspândire a cancerului de la colul uterin la ganglionii limfatici din apropiere.
Radioterapia presupune tratamentul uterului, al colului uterin și al țesuturilor din jur. Dacă suferiți o intervenție chirurgicală și medicul de specialitate nu este sigur că toate celulele canceroase au fost eliminate, vi se va recomanda să efectuați radioterapie după operație. Acest lucru reduce riscul de reapariție a cancerului.
Pentru cazurile de dimensiuni mai mari în stadiu incipient (stadiul 1B sau stadiul 2A), medicul specialist poate sugera combinarea chimioterapiei cu radioterapia. Această abordare poate fi mai bună pentru dv., în cazul în care celulele canceroase acoperă o zonă destul de mare a colului uterin.

Cum să alegem între radioterapie și intervenție chirurgicală

Alegerea între histerectomie și radioterapie poate fi dificilă. Există avantaje și dezavantaje pentru ambele tipuri de tratament. Depinde foarte mult de cât de potrivit este tratamentul pentru dvs. Este posibil ca medicul dv. să prefere radioterapia în cazul în care:
Starea dv. fizică nu este favorabilă unei intervenții chirurgicale majore;

  • Chirurgul dv. este de părere că intervenția chirurgicală nu va putea elimina toate celulele canceroase și că ulterior va fi nevoie oricum de radioterapie;

În cazul în care medicul dvs. crede că veți avea nevoie de radioterapie după operație, este posibil să fie mai bine să faceți radioterapie imediat, decât să așteptați până după intervenția chirurgicală. Urmarea ambelor tratamente crește riscul de efecte adverse pe termen lung.

Este posibil să aveți motivele dv. pentru a alege un tratament sau altul. Unele femei:

  • Doresc o intervenție chirurgicală deoarece vor ca toate celulele canceroase să fie îndepărtate fizic;
  • Doresc radioterapie pentru că vor ca uterul să rămână intact;

Nu există o opțiune corectă sau greșită. Este posibil să fiți indecisă și să nu știți ce să alegeți. Dacă lucrurile stau astfel, va trebui să analizați avantajele și dezavantajele ambelor tratamente pentru a lua o decizie.
Medicul vă poate sugera chimioterapia combinată cu radioterapia pentru orice stadiu al cancerului de col uterin peste 1B. Medicamentele folosite pentru chimioterapie fac ca celulele canceroase să fie mai sensibile la radiații. Prin urmare, șansele de vindecare a cancerului sunt mai mari. Cu toate acestea, cele două tratamente, administrate împreună, pot provoca mai multe efecte secundare și le puteți resimți mai puternic.

Intervenția chirurgicală pentru cancerul de col uterin în stadiu incipient

Cu excepția cazului în care s-a depistat un cancer în stadiu incipient, aceasta este, de obicei, o operație destul de complexă, cu două părți principale. În primul rând, chirurgul va elimina cancerul. În al doilea rând, acesta va examina ganglionii limfatici din jur, pentru a depista orice semne de cancer. În cazul unei histerectomii radicale, se vor îndepărta, de obicei, uterul, colul uterin, partea superioară a vaginului și toți ganglionii limfatici din apropiere. Una din 5 femei (20%) are nevoie de radioterapie după o intervenție chirurgicală, fie pentru că cancerul nu a fost complet eliminat sau pentru că s-au găsit  celulele canceroase în ganglionii limfatici. În cazul în care cancerul reapare după operație, veți putea face radioterapie dacă nu ați făcut înainte. În unele cazuri, cancerul de col uterin care a revenit poate fi vindecat în acest fel.

Radioterapia pentru cancerul de col uterin în stadiu incipient

Este posibil să aveți nevoie de radioterapie pentru cancerul de col uterin:

  • Interna;
  • Externa;

Este posibil să urmați ambele tratamente.

Radioterapia internă

Prin radioterapia internă se aplică o doză mare de radiații la nivelul colului uterin și al uterului. Aceasta poate fi administrată în diferite moduri. Medicul dv. poate introduce în vagin un obiect metalic radioactiv de dimensiuni mici. Acesta poate fi lăsat în vagin timp de 2 sau 3 zile, sau introdus de 3 – 4 ori, în ședințe de câteva ore. De asemenea, vi se pot introduce în vagin, sub anestezie, tije metalice de dimensiuni mici. Acestea sunt apoi atașate la o mașină care umple tijele cu mici bile de metal radioactiv. Pentru mai multe informații privind radioterapia internă consultați pagina privind radioterapia pentru cancerul de col uterin.

Tratament extern

Radioterapia se efectuează zilnic, cinci zile pe săptămână, timp de mai multe săptămâni. Aceasta înseamnă că va trebui să vă deplasați la spital în fiecare zi, în timpul perioadei de tratament, deși tratamentul efectiv durează doar câteva minute. Pentru mai multe informații privind acest tip de tratament, consultați secțiunea privind radioterapia pentru cancerul de col uterin. Iată câteva aspecte de care trebuie să țineți cont atunci când decideți ce tratament doriți:

  • Nu veți fi internată pentru o perioadă îndelungată, așa cum se întâmplă după o intervenție chirurgicală;
  • Nu va trebui să vă operați (deși vi se va administra un anestezic pentru radioterapia internă);
  • Va trebui să vă deplasați la spital în fiecare zi, timp de aproximativ cinci săptămâni, cât durează radioterapia;
  • Nu vi se va îndepărta uterul;
  • Tratamentul va provoca o menopauză precoce, dacă sunteți în perioada de premenopauză;
  • Există efecte secundare pe termen scurt, cum ar fi diareea și cistita (inflamarea vezicii urinare);
  • Un efect secundar pe termen lung este faptul că vaginul dv. poate deveni mai strâmt, mai puțin elastic și mai uscat;
  • Există și riscul altor efecte secundare pe termen lung, dar multe dintre acestea sunt mult mai puțin frecvente decât erau în trecut;
  • Este foarte puțin probabil să fiți nevoită să faceți din nou radioterapie în acea zonă a corpului;

În cazul în care cancerul reapare în zona pelviană după acest tratament, este posibil să aveți nevoie de o intervenție chirurgicală pentru a-l îndepărta. Efectele pe termen lung ale radioterapiei pot afecta vezica urinară sau intestinele. Vezica urinara poate deveni mai rigidă, neputând reține urina la fel ca înainte. Este posibil deci să simțiți nevoia de a urina mai des. Intestinul se poate inflama. În cazul în care intestinul este afectat, este posibil să aveți crize de diaree. Uneori, efectele secundare ale radioterapiei apar după câteva luni sau chiar ani de la terminarea tratamentului.

Radioterapie și chimioterapie (chimioradiație)

Chimioterapie și radioterapia, administrate împreună, reprezintă o opțiune bună pentru multe tipuri de cancer de col uterin. Tratamentul reduce riscul de reapariție a cancerului în zona din apropierea locului în care a apărut inițial, dar și în alte părți ale corpului. Tratamentul combinat are mai multe efecte adverse, care afectează în special măduva osoasă sau intestinele, dar acestea durează, în general, doar o perioadă scurtă de timp. Există diferite moduri de administrare, acestea depinzând, parțial, de medicamentele prescrise de medic. Este posibil să faceți chimioterapie o dată pe săptămână într-o perioadă de 5 săptămâni în care faceți radioterapie. De asemenea, este posibil să faceți chimioterapie la fiecare 2 sau 3 săptămâni în perioada în care faceți și radioterapie.