Medicina integrativă
Medicina integrativă. Prin acest concept se înţelege asocierea dintre medicina convenţională, alopată, bazată pe dovezi obţinute din studii clinice, ştiinţifice şi diversele terapii aşa-numite complementare.
Rolul terapiilor complementare este acela de a augmenta efectele clinice benefice ale medicinei convenţionale, de a reduce toxicităţile medicamentelor alopate.Terapiile complementare, aşa cum le spune şi numele, nu exclud tratamentul alopat (precum cele alternative, nerecomandate de profesioniştii care îngrijesc pacienţi oncologici), ci doar îl completează ajutând la managementul eficient al simptomelor, creşterea calităţii vieţii şi îmbunătăţirea eficienţei terapiilor specifice (chimioterapia, terapia cu agenţi ţintiţi, radioterapia).
Terapiile complementare se deosebesc esenţial de cele alternative având la bază, la fel ca şi în cazul celor convenţionale, evidențe ştiinţifice şi fiind practicate de specialişti cu instrucţie medicală acreditată de instituţii medicale oficiale. Câteva exemple de terapii complementare sunt: terapia durerii şi paliația simptomelor, dietele nutriţionale, kineto-terapia şi exerciţiile fizice, meloterapia, terapia ocupaţională, diversele abordări psihologice, de la psihanaliză la psihodramă şi multe altele.
Principiile medicinei integrative sunt:
- Crearea unui parteneriat puternic între pacient şi terapeuţii săi care să susţină procesul de vindecare sau ameliorare a durerii.
- Asocierea metodelor complementare de tratament pentru maximizarea beneficiului clinic adus pacientului de către tratamentele alopate, convenţionale.
- Concentrarea echipei de specialişti pe nevoile medicale integrale ale pacientului, nu numai strict pe boala malignă.
- Luarea în considerare a tuturor factorilor ce pot influenţa starea de sănătate (ex. factori psihologici, sociali, comportamentali).
- Medicina integrativă se bazează pe filozofia acceptării evidenţelor ştiinţifice ca temelie a oricărui demers terapeutic.
- Medicina integrativă utilizează valorile medicinei convenţionale, dar are şi o largă deschidere spre inovaţie şi noi concepte de îngrijire a pacienţilor.
- Medicina integrativă însoţeşte pacienţii din momentul identificării factorilor de risc şi a primelor semne de boală, până în etapa îngrijirilor paliative, utilizând mijloacele de prevenţie, tratament curativ sau tratament paliativ într-un proces continuu firesc, care are mereu că deziderat starea de bine a pacientului.
- Anumite terapii aparţinând medicinei tradiţionale orientale pot reprezenta mijloace de terapie complementară, dar numai la indicaţia şi sub controlul unor specialişti acreditaţi de instituţii medicale oficiale şi numai pentru pacienţi al căror istoric medical oferă predicţii favorabile pentru astfel de abordări terapeutice.
- Pentru pacienţii oncologici a căror boală a fost depistată în stadii avansate, când vindecarea nu mai este posibilă, dar cu noile terapii alopate se prelungeşte semnificativ supravieţuirea, medicina integrativă înseamnă şi iniţierea măsurilor de paliație odată cu terapiile specifice. În acest fel, atunci când echipa medicală decide sistarea tratamentului oncologic (chimioterapie, agenţi ţintiţi), datorită progresiei bolii, sau a unor toxicităţi inacceptabile ale medicamentelor utilizate, pacientul continuă în mod firesc terapiile paliative, cu care e deja familiarizat. Se depăşeşte astfel mai uşor o situaţie clinică dificilă cu intens impact emoţional negativ, cum este aceea a abandonului tratamentului specific. De asemenea, contactul cu specialiştii în paliație încă din etapa tratamentului activ, specific, al bolii, facilitează relaţionarea cu aceştia şi creşte gradul de încredere şi confort psihic al pacienţilor în această etapă existenţială fragilă.
Având în vedere avantajele atât în privinţa menţinerii unui status fizic de performanţă cât mai bun în timpul terapiilor oncologice, cât şi în în privinţa menţinerii unui tonus psihic favorabil, conceptul de medicină integrativă (uneori denumită şi holistică) se regăseşte în modul de îngrijire a pacienţilor oncologici în majoritatea centrelor medicale de înaltă performanţă atât din Europa cât şi din SUA.
Medicina integrativă utilizează valorile consacrate ale medicinei bazată pe dovezi, dar deschide în acelaşi timp drumul către noi paradigme medicale şi către inovaţie.