Cancer operat laparoscopic la Satu-Mare
- 18 mai 2018
Medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare au reuşit să efectueze în premieră o operaţie de extirpare laparoscopică a vezicii urinare, împreună cu prostata, în cazul unui cancer local. Intervenţia de cistectomie radicală a fost făcută de medicii Cristian Rusu şi Bogdan Feciche, alături de echipa medicală. Operaţia a fost un succes şi a durat mai bine de patru ore, informează Agerpres.
“A fost o intervenţie de cistectomie radicală efectuată pe cale laparoscopică. Asta înseamnă extirparea în bloc a vezicii urinare cu prostata, pentru un cancer local avansat de vezică urinară. Particularitatea acestei intervenţii a fost că s-a făcut pe cale laparoscopică. Se încearcă să se extindă această tehnică, fiindcă operaţia este extrem de dificil de suportat de către bolnav. Din păcate, pentru bolnavi este singura cale de a rămâne în viaţă. Şi atunci încerci să faci pe cale minim invazivă, pentru o recuperare mai bună. Pacientul a evoluat bine. Intervenţia a durat în jur de patru ore şi douăzeci de minute. Tot ce contează este că pacientul se simte bine”, a declarat Bogdan Feciche.
Managerul SJU Satu Mare, Adrian Marc, a precizat că medicii din acest spital sunt valoroşi, doar că nu li se oferă întotdeauna infrastructura pe care ar merita-o.
“Este vorba despre o intervenţie în premieră şi deschizătoare de drumuri pe care medicii noştri – doctorul Cristian Rusu, doctorul Bogdan Feciche şi doctorul Botezan – au reuşit-o. Avem o mână de lucru foarte bună şi valoroasă în acest spital. Din păcate, nu reuşim întotdeauna să le oferim acea dotare sau acea infrastructură pe care ar merita-o, dar pe care ne străduim în viitorul apropiat să o avem. Spun asta pentru că sunt medici foarte buni, sunt profesionişti extraordinari. Şi o spun cu încredere: aceşti oameni ar face faţă în orice spital public sau privat din România”. (Oncopedia.ro)
DISTRIBUIE INFORMATIA
DISTRIBUIE INFORMATIA
O combinație inedită: nanoparticule de cupru și imunoterapie
Combinația dintre nanoparticule și imunoterapie a făcut ca tumorile să dispară complet și, ca urmare, funcționează ca un
Solidaritate de neimaginat a comunității științifice
Specialiștii de la MIT, împreună cu colegii lor din întreaga lume au identificat tipuri specifice de celule care par a fi țintele coronavirusului SARS-Cov-2 cel care cauzează pandemia Covid-19.
Studiu
Când folosim acești doi agenți împreună, vedem eliminarea tumorilor în tot corpul”, a spus Ronald Levy, profesor în oncologie la Universitatea de Medicină Stanford, SUA.
O nouă abordare în imunologie
Noi cercetări sugerează că inducerea unei forme de moarte controlată a celulelor, numită necroptoză, în sau în jurul celulelor tumorale, poate ajuta sistemul imunitar să scape de celulele canceroase.
Cytofon, screening-ul viitorului
Un alt avantaj al abordării citofonului este acela că nu identifică celulele melanomului prin caracteristici moleculare specifice, care pot varia foarte mult de la pacient la pacient.
Premieră în Marea Britanie
Băieții din Marea Britanie vor fi vaccinați contra virusului papiloma uman (HPV). HPV este virusul care cauzează apariţia cancerului de col uterin, oral, anal şi la nivelul zonei genitale.
INTRA IN PORTALUL ONCOPEDIA.RO
Inregistreaza-te in Oncopedia si primeste informatii!
JOIN THE COMMUNITY
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut
iaculis nibh eget felis blandit maximus.






