Simptomele cancerului ovarian nu sunt neapărat uşor de reperat pentru că pot fi destul de vagi. Şi marea lor majoritate pot fi comune simptomelor altor afecţiuni mult mai puţin grave, în special simptomele unui cancer ovarian care este puţin avansat. Sunt şanse mai mari ca simptomele să fie cauzate de cancer dacă sunt noi, destul de grave şi nu apar şi dispar. Dacă aveţi oricare dintre simptomele de mai jos şi acestea apar în majoritatea zilelor timp de 3 săptămâni sau mai mult, mai ales dacă aveţi peste 50 de ani sau un istoric de cancer mamar sau ovarian în familie, mergeţi la medicul de familie pentru un consult.
Reţineţi că simptomele prezentate în această pagină pot fi semne şi ale altor afecţiuni care nu sunt cancer.
Majoritatea femeilor cu simptome asemănătoare acestora nu vor avea cancer.
Simptomele cancerului ovarian în stare incipientă
Stadiul cancerului descrie cât de mult a crescut şi s-a răspândit. Un cancer în stadiu foarte incipient înseamnă un cancer care se află complet în interiorul ovarului, denumit şi stadiul 1. Multe femei cu un cancer ovarian în stadiu foarte incipient nu au de regulă niciun simptom. Simptomele pot fi foarte vagi, însă includ:
- Durere în partea de jos a abdomenului sau laterală;
- Balonare, senzaţia de abdomen plin;
Simptome atunci când cancerul a crescut în afara ovarului
Cancerul care a crescut în afara ovarului înseamnă stadiul 2 şi stadiul 3 al cancerului de ovar. Acesta poate cauza simptome datorate creşterii tumorii oriunde în zona dintre oasele şoldurilor (pelvis) cum ar fi:
- Ciclu menstrual neregulat sau sângerări vaginale după menopauză;
- Dureri în partea de jos a abdomenului (burţii);
- Dureri de spate;
- Urinare mai frecventă decât de obicei;
- Constipaţie;
- Dureri în timpul raporturilor sexuale;
- Un abdomen umflat;
- Senzaţia de saturaţie sau pierderea apetitului;
Simptomele cancerului ovarian care s-a răspândit
Medicii numesc cancerul care s-a răspândit la un organ mai îndepărtat al corpului, cum ar fi plămâni, cancer ovarian în stadiul 4. Simptomele pot include:
- Pierderea apetitului sau senzaţia de saturaţie în abdomen;
- Senzaţia de rău sau chiar o stare de rău;
- Constipaţie;
- Oboseală;
- Dispnee;
- O umflare vizibilă a abdomenului.
Câteva întrebări pe care puteţi să le adresaţi medicului
- Cum voi şti dacă am cancer ovarian?
- Mama mea a avut cancer ovarian. Cum îmi afectează asta riscul? La ce simptome trebuie să fiu atentă?
- Ce pot face să îmi reduc riscul de cancer ovarian?
- Cancerul de ovar este prezent în familia mea. Îmi puteţi da o trimitere la o clinică de genetică a familiei?
- Vreau să fiu supusă screeningului. Ce trebuie să fac?
- Testarea genetică este disponibilă pentru femeile cu cazuri de cancer ovarian în familie?
Întrebări despre diagnosticarea cancerului ovarian
- Ce analize urmează să îmi faceţi?
- Ce urmăriţi să aflaţi?
- Analizele vor arăta dacă am cancer?
- Veţi ştii de ce tratament am nevoie când sosesc rezultatele?
- Sunt dureroase aceste analize?
- Au analizele şi alte efecte?
- Mi se pot face analizele în ambulatoriu?
- Pot să fiu însoţit când fac aceste analize?
- Cât durează obţinerea rezultatelor?
- Cine îmi va prezenta rezultatele?
Totul despre cancerul ovarian, în secțiunea Cancer de la A la Z