Ministerul Sănătății a finalizat și prezentat pe 13 aprilie 2016 Planul Național Multianual Integrat de Control al Cancerului pentru perioada 2016-2020 (PNCC). Proiectul propune strategii noi de control al cancerului în România, conform direcțiilor comune de la nivel european referitoare la lupta împotriva cancerului. Planul va fi promovat prin hotărîre de guvern în luna iunie, conform promisiunii premierului Cioloș. De asemenea vicepremierul Dâncu a asigurat că există resurse bugetare, ceea ce face ca angajamentul guvernului să fie “total”, cel puțin la nivel declarativ.
Cele mai semnificative notăți în noua abordare a luptei împotriva cancerului ar fi punerea pe primul plan a prevenției și dirijarea fondurilor către programele principale pe baza datelor statistice, reducând astfel risipa de banilor cauzată de alocarea lor “după ureche”, lucru apreciat și de Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.
Oncopedia.ro subliniază faptul că există riscul ca, fiind un plan multianual, care trebuie finanțat fără sincope pe parcursul mai multor guverne succesive, banii alocați să varieze în funcție de resursele bugetare disponibile la un moment dat sau de interesele politice de moment. De asemenea, fiind promovat printr-o hotărâre de guvern, poate la fel de bine să fie modificat printr-o hotărâre de guvern. De aceea ar trebui ca Planul de luptă împotriva cancerului să facă obiectul unui pact politic, asumat în cadrul unei mai largi strategii pe termen lung privind Sănătatea.
Ar mai fi de remarcat că ministrul Cadariu ne recomandă să mâncăm sănătos și să facem sport pentru a preveni cancerul, dar omite să facă vreo referire la vreo lege a alimentului care să ne protejeze de “otrăvurile” din supermarketuri sau la lipsa stadioanelor, sălilor de sport și a parcurilor.
Achimaș-Cadariu: Ordine în Registrele de Cancer și prevenție
Patriciu Achimaș-Cadariu, actualul ministru al Sănătății, a subliniat la prezentarea noii strategii de combatere a cancerului principalele direcții de acțiune: o mai bună înregistrare a îmbolnăvirilor la Registrele de Cancer, promovarea unui stil de viață sănătos, evitarea și combaterea factorilor de risc, măsuri de prevenire primară prin politici de vaccinare împotriva hepatitelor cronice și a infecțiilor cu virus HPV, continuarea și îmbunătățirea performanțelor programului național de screening al cancerului de col uterin.
Astfel, sunt prevăzute noi programe pilot de screening la nivel regional pentru cancerul de sân și cancerul colorectal, strategii de îmbunătățire a performanței actualului Program Național de Screening pentru Cancerul de Col Uterin, cu pilotarea regională a screening-ului primar HPV (Human Papilloma Virus), conform recomandărilor recente ale Ghidurilor Europene. De subliniat, vaccinarea anti-HPV va fi reluată dar va fi opțională. Acest lucru va fi reglementat într-o viitoare lege a vaccinării.
Programe de screening pentru cancerele mamare și colorectale
O componentă importantă a planului o reprezintă promovarea unui comportament preventiv, prin informarea populației în vederea evitării factorilor de risc, a expunerilor la noxe, pentru reducerea riscului global de cancer, precum și prin politici de vaccinare împotriva hepatitei B și a infecțiilor cu virus HPV.
PNCC vizează și programe pilot regionale noi de screening al cancerelor mamare și colorectale, măsuri de asigurare și control al calității diagnosticului, tratamentului multimodal și urmăririi în timp, un nou capitol important de măsuri cu caracter social bazat pe colaborări cu multipli actori din alte sectoare guvernamentale și actori nonguvernamentali cu portofoliu legat de asistarea bolnavilor de cancer, organizații de pacienți, noi proiecte de formare profesională și de cercetare în oncologie.
Potrivit reprezentanților ministerului, asociațiile de pacienți sunt invitate să participe în grupul de lucru care va funcționa sub coordonarea Asociației Ligilor Europene de Cancer, reprezentante pe plan intern de Societatea Română de Cancer și de Coaliția Europeană a Pacienților cu Cancer.
În acest sens, Asociația Ligilor Europene de Cancer va desemna o organizație de pacienți din România, parteneră, ca reprezentant în colaborarea din cadrul Parteneriatului Comun CanCon (Cancer Control Joint Action). Aplicarea măsurilor incluse în Planul Național de Control al Cancerului se va realiza conform unor strategii pe termen scurt, mediu și lung.
Ministerul Sănătății va propune planul spre adoptare, prin hotărâre de guvern, pe agenda de lucru a Secretariatului General al Guvernului în luna iunie.
Spitale regionale la Iași Craova și Cluj cu fonduri europene
Premierul Dacian Cioloș a promis, într-un mesaj video transmis participanților la evenimentul de lansare a PNCC, că hotărîrea de guvern va fi pe masa sa cel mai târziu în iunie.
„Planul Național Multianual Integrat de Control al Cancerului este o restanță pe care trebuia să o rezolvăm de ceva vreme. Mă bucur că prin mobilizarea din această ultimă perioadă de la Ministerul Sănătății suntem astăzi în măsură să vă propunem în discuție, în dezbatere, acest plan național multianual integrat. Doresc să mulțumesc celor care au contribuit la elaborarea lui și să vă asigur că în cel mai scurt timp, cred că până în luna iunie, vom fi în măsură să adoptăm acest plan prin hotărâre de guvern”, a spus prim-ministrul.
Cioloș a mai promis că Guvernul dorește ca până în toamnă să fie realizată o cartografiere a întregii infrastructuri de sănătate din România, acesta fiind un angajament asumat față de Comisia Europeană. Potrivit lui Cioloș, o astfel de cartografiere va fi foarte utilă pentru o imagine de ansamblu și o concentrare a resurselor financiare acolo unde sunt necesare în anul care urmează.
Guvernul și-a asumat angajamentul de a începe construcția celor trei spitale regionale finanțate prin fonduri europene, două dintre ele fiind plasate în zone cu risc mare de sărăcie, în nord-estul țării (la Iași) și în sud-vestul României (la Craiova). Pe de altă parte, Cioloș a remarcat că și în regiunea din care face parte Cluj Napoca există un potențial de sărăcie ridicat și așteptări mari în ceea ce privește infrastructura medicală.
Cadariu ne vrea sportivi și cumpătați
Partea de profilaxie în ceea ce privește cancerul este importantă, însă și cu un sistem perfect de screening pot să apară îmbolnăviri, a afirmat Patriciu Achimaș-Cadariu: ” Lumea nu trebuie să înțeleagă că profilaxia va rezolva sută la sută această problemă. Chiar și în țări cu un nivel foarte bun, cum ar fi Marea Britanie, există peste două, trei până la 5.000 de decese anual din cauza cancerului de col uterin”.
El a precizat că factori de risc care favorizează apariția diverselor tipuri de cancer sunt fumatul, consumul de alcool, adăugând că sunt necesare păstrarea unui indice de masă corporală corect, consumul de alimente sănătoase, dar și efectuarea de mișcare.
În opinia sa, o alimentație echilibrată fără excese ar putea reprezenta cheia unui organism sănătos.
„Până în acest moment, funcționează profilaxia secundară, screeningul pentru col uterin sau, mai bine spus, funcționează în anumite zone ale țării, acolo unde rețelele au fost corect constituite și acolo unde există și interes dincolo de finanțare. Finanțarea există sigur este în limitele bugetului, dar interesul în mod direct al oamenilor face ca aceste programe să poată funcționa și atâta vreme cât în unele zone funcționează nu cred că este motiv să spunem că nu poate să funcționeze. Deci el poate să funcționeze. Are nevoie de multe lucruri: de popularizare, implicarea profesioniștilor, de o bugetare mai bună. Până în acest moment, screeningul cancerului de col uterin se face prin citologia Babeș Papanicolau și ea este cea recomandată și în situația noastră socială și financiară”, a spus demnitarul.
Programe de screening pilot coordonate de la Iași, București și Cluj
În ceea ce privește screeningul cancerului de sân și colorectal, ministrul a precizat că, indiferent de tipul acestora, sunt necesare o rețea profesioniști, laboratoare de referință, control de calitate, centre care să rezolve leziunile identificate.
Ministrul Sănătății a explicat că în PNCC au fost preluate recomandări din experiența în domeniu a altor țări.
„Lucrurile stau diferit de la o localizare la alta. La cancerul de col le știți deja din decada a treia până în decada a șasea, a șaptea cu o anumită frecvență. La cancerul de sân și de col în acest moment nu suntem în situația de a organiza o rețea completă în țară. Vom porni exact cum s-a pornit și la cancerul de col uterin cu programe-pilot. Propunem trei programe-pilot care să fie coordonate de cele trei institute (Iași, București, Cluj) pentru că acolo sunt oamenii cu cea mai mare experiență și prin intermediul unităților fixe și mobile să putem demara acest proiect. Trebuie să pornim lucrurile cu o anumită rezervă, deoarece știm din experiența unor țări din jurul României că sunt tot într-o fază de program-pilot, deși au început mai de mult. Recomandările încep de la vârsta de 40 de ani. Colorectalul va fi pilotat în cele trei institute. Aici este vorba și de femei și de bărbați începând de la o anumită vârstă. Ne vom gândi din decada a șasea, adică de la 50 de ani”, a susținut Patriciu Achimaș-Cadariu.
„Un program-pilot nu înseamnă că vom acoperi toată populația din regiune, va trebui să vedem exact ceea ce este fezabil și acest program va fi dezvoltat multianual. Screeningul HPV înseamnă identificarea existenței virusului. Testul Babeș Papanicolau este test screening de foarte bună calitate. Nu va fi o muncă voluntară, orice program de acest tip trebuie să își primească finanțarea. Bugetăm la nivelul pe care îl poate suporta bugetul României, este vorba de sănătatea semenilor noștri, dar vom apela și la fondurile Băncii Mondiale”, a adăugat Cadariu.
Vaccinarea anti-HPV va face parte dintr-o viitoare lege a vaccinării, însă în nici un caz aceasta nu va fi obligatorie, ci doar opțională.
Cezar Irimia, președintele FABC : “Planul trebuie să pună ordine în tot ceea ce înseamnă oncologie de la prevenție până la paliație”
Cezar Irimia, peședintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, s-a declarat optimist la finalul prezentării Planului: „Ne bucurăm că avem acest plan și sper să fie în curând implementat pentru că aveam nevoie de el cu mulți ani în urmă, să nu mai trecem prin necazurile prin care am trecut și sper ca acest plan să reglementeze situațiile noastre dificile cu care ne confruntăm zi de zi. Trăiesc această bucurie deoarece am pus umărul la realizarea acestui plan și ne dorim ca el să fie implementat cât mai repede și să nu trăim o deziluzie prin neimplementarea lui”.
În opinia lui Irimia, planul ar trebui să se pună ordine în tot ceea ce înseamnă oncologie de la prevenție până la paliație. „(Planul n.r.) să rezolve în mod corect și să folosească în mod corect banii alocați acestei patologii. Vom avea o statistică și vom construi un buget pe statistică și nu pe istorie, după ureche. Tot ceea ce se construiește și se monitorizează este istoricul anului precedent și finanțarea se face, așa, după ureche, adică niciodată nu vor ajunge banii pentru că nu avem acea statistică ce ar fi construit un buget real pentru oncologie”, a criticat președintele FABC, precedentele strategii de abordare a luptei împotriva teribilei maladii. (Oncopedia.ro)