IRO Iași a intrat în carantină

/, Stiri medicale/IRO Iași a intrat în carantină

Bolnavii de cancer, vulnerabili la epidemia de gripă
IRO Iași a intrat în carantină

IRO Iași a intrat în carantină. Conducerea Institutului Regional de Oncologie (IRO) Iaşi a instituit măsuri de limitare a accesului persoanelor aparţinătoare în unitate, după ce a fost confirmată prezenţa virusului gripal A H1N1 la 11 pacienţi bolnavi de cancer, a declarat directorul medical Gabriel Dimofte. Nu poate fi estimat un termen de ridicare a măsurilor de protecție a pacienților.

Măsura este temporară şi a fost adoptată şi ca urmare a faptului că „pacienţii oncologici sunt pacienţi care imunologic sunt mult slăbiţi”.

„Nu este o carantină, ci o limitare de acces ca urmare a faptului că în oraş este epidemie de gripă şi încercăm să limităm accesul vizitatorilor în principal, care, prin crearea de zone aglomerate şi zone în care intră foarte mulţi pacienţi cu foarte mulţi vizitatori în contact, creează premisele apariţiei foarte facile a virusului gripal”, a afirmat Dimofte.

 

Prima victimă

O pacienta a Institutului Regional de Oncologie a murit luni seara în spital, după ce a fost diagnosticată cu virusul gripal AH1N1. Femeia, care suferea de o formă de leucemie acută, se afla internată la Secţia Terapie Intensivă a Institutului Regional de Oncologie (IRO).

“Am fost anunţat că a murit în seara aceasta o pacientă cu leucemie acută. Era internată la ATI, unde era intubată după ce a fost diagnosticată şi cu virusul AH1N1. Face parte din primii trei pacienţi îmbolnăviţi de gripă aflaţi în stare critică. Cauza decesului este insuficienţă organică, insuficienţă pulmonară şi gripă”, conform Gabriel Dimofte. (Oncopedia.ro)

Citeste si sectiunea CLINICI DE ONCOLOGIE

2018-02-08T09:24:42+00:00