Ce știu românii despre cancer

/, Stiri medicale/Ce știu românii despre cancer

Cunoașterea salvează vieți
Ce știu românii despre cancer

Procentul românilor familiari cu termenul de medicină personalizată a crescut cu 14% în ultimii doi ani, conform rezultatelor studiului „Atitudini și percepții despre cancer în rândul populației României”. Aceeași dinamică se constată și în privința imuno-oncologiei, termen pe care 42,5% dintre români afirmă că îl cunosc, mai mult cu 14,5% față de anul 2016.

Notorietatea medicinei personalizate este în creștere în România, conform unui studiu realizat de Centrul pentru Inovație în Medicină și IMAS.  Studiul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ la nivel național, prin intermediul unui chestionar telefonic. Întrebările adresate relevă următoarele date privind percepția românilor despre patologia oncologică:

  • 42,5% cunosc termenul de imuno-oncologie;
  • 44% sunt familiari cu medicina personalizată;
  • 42,2% dintre respondenți sunt la curent cu testarea cu biomarkeri;
  • 57,1% sunt de acord că medicamentele moderne pot prelungi viața pacientului cu până la 10 ani.

 

Începând cu anul 2016, conceptul de medicină personalizată a fost promovat prin programe precum simpozionul „How to increase the access to personalised medicine for Romanian citizens?”, „TEACH – Școala Europeană de Medicină Personalizată” și prin intermediul celor doua ediții ale Conferinței pentru Medicina Personalizată. Centrul pentru Inovație în Medicină a lansat de asemenea, în 2017, la Parlamentul României, raportul anual State of Innovationîn cadrul căruia s-a discutat optimizarea implementării inovațiilor din domeniul medical.

Dr. Marius Geantă: “Românii au atitudine mai optimistă față de diagnosticul de cancer”

„Inovația în oncologie este din ce în ce mai cunoscută românilor. Campaniile pe aceste teme inițiate de Centrul pentru Inovație în Medicină  au un impact asupra societății. Acest aspect relevă o atitudine mai optimistă față de diagnosticul de cancer”, explică Dr. Marius Geantă, președinte al Centrului pentru Inovație în Medicină.

Totuși, aproape jumătate dintre respondenți consideră că un diagnostic de cancer duce întotdeauna la deces, cu toate că aproape 60% sunt de acord că medicamentele moderne pot prelungi viața pacientului oncologic.

„Da, știm că se moare, teoretic 50% dintre pacienții diagnosticați cu cancer decedează, deci cifrele nu sunt departe de adevăr. Cetățenii care se informează fie prin intermediul internetului sau a reportajelor media au făcut un pas în plus și cunosc aceste date”, afirmă Prof. universitar Dr. Florinel Bădulescu, președintele comisiei de oncologie din Ministerul Sănătății.

Percepția românilor despre accesibilitatea imuno-terapiei

Peste 30 de molecule noi au fost aprobate în România în 2017. Cu toate acestea, la întrebarea câte medicamente au fost aprobate in România in anul 2017, majoritatea respondenților au indicat un numar redus, intre 1-5 medicamente.

„Acum 5 ani am fost începători in Europa în domeniul medicinei personalizate. Datorită dorinței colective și prin renunțarea la prejudecăți, s-a simțit imediat diseminarea. Drept dovadă, la ora aceasta toți bolnavii vorbesc de imuno-oncologie. Imuno-terapia, însă, reprezintă mai puțin de 10% din terapiile oncologice disponibile acum în România” ,explică Prof. universitar Dr. Florinel Bădulescu, președintele comisiei de oncologie din Ministerul Sănătății.

44,1% dintre români consideră că medicamentele noi nu sunt deloc accesibile și cu siguranță nu și le-ar permite. Percepția populației despre costurile noilor tratamente nu s-a schimbat comparativ cu rezultatele obținute în 2016.

Unul din 4 români are o experiență directă sau apropiată cu cancerul, impactul direct al cancerului în populație fiind constant comparativ cu studiul similar realizat in 2016. Aproximativ 720.000 de persoane au primit la un moment dat diagnosticul de cancer, impactul direct al cancerului în populație fiind constant comparativ cu ediția din 2016 a aceluiași studiu. (Oncopedia.ro)

2018-07-23T10:45:16+00:00