Inginerii de la Universitatea Washington din Statele Unite au inventat o aplicație pentru smartphone care permite utilizatorilor să depisteze posibile suspiciuni ale cancerul pancreatic, și alte afecțiuni, printr-un selfie realizat cu ajutorul telefonului. Inovaţia va fi prezentată în curând publicului şi specialiştilor la conferinţa Ubicomp 2017 organizată de Association for Computing Machinery în Maui, Hawaii, în ziua de 13 septembrie, informează agenția Xinhua, citată de Agerpres. Evident, diagnosticul corect nu va putea fi pus decât de medicul specialist, pe baza analizelor ulterioare. Aplicaţia nu face altceva decât să declanşeze un semnal de alarmă.

Cancerul pancreatic are unul dintre cele mai rele prognostice, cu o rată de supraviețuire de 9% în cinci ani, parțial din cauza faptului că nu prezintă simptome evidente și nu există metode noninvazive de depistare a tumorii înainte ca aceasta să se răspândească în corp.

Aplicația BiliScreen utilizează o cameră de smartphone, algoritmi computaționali și instrumente de învățare programată pentru detectarea unor creșteri ale nivelului de bilirubină din sânge în sclera unei persoane. Unul dintre primele simptome ale cancerului pancreatic, ca și a altor afecțiuni, este icterul, o colorație galbenă a pielii și albului ochilor cauzată de acumularea de bilirubină în sânge.

 

Cancerul pancreatic este depistat prea târziu

Testul de sânge utilizat în prezent pentru măsurarea valorilor bilirubinei nu este în mod obișnuit administrat adulților decât dacă există motive de îngrijorare, precizează sursa citată. „În cazul cancerului pancreatic, problema este că până ce devii simptomatic este de obicei prea târziu”, susține Alex Mariakakis, student doctorant în cadrul universității amintite.

Posibilitatea de detectare a semnelor de icter atunci când nivelurile bilirubinei sunt ușor ridicate ar putea oferi posibilitatea dezvoltării unui program cu totul nou de depistare a unor afecțiuni la pacienții cu risc ridicat.

“Dacă oamenii își pot face acest test simplu o dată pe lună – în intimitatea locuințelor lor – s-ar putea depista boala îndeajuns de devreme pentru a se urma un tratament care le-ar putea salva viața”, a adăugat Mariakakis, autorul principal al lucrării, care va prezenta aplicația la conferința Ubicomp 2017.

 

Precedentul BiliCam

Echipa care a conceput BiliScreen, a realizat anterior BiliCam, o aplicație pentru smartphone prin care se poate depista icterul infantil cu ajutorul unei imagini realizată cu pielea copilului. Un studiu publicat recent în jurnalul “Pediatrics” a demonstrat că BiliCam a ajutat la estimarea cu acuratețe a nivelurilor de bilirubină în cazul a 530 de copii. În cadrul unui studiu clinic inițial efectuat pe 70 de persoane, BiliScreen a identificat corect cazuri îngrijorătoare confirmate în procent de 89,7%. (Oncopedia.ro)