Radiochirurgia si radioterapia stereotactica
Radiochirurgia si radioterapia stereotactica (Stereotactic Radiosurgery) este metoda de tratament care administrează doze mari de iradiere, în una sau câteva şedinţe, într-un volum tumoral în general mic. Reuşeşte să aibă o precizie de 1-2 mm. Primele echipamente au fost folosite pentru tratarea tumorilor cerebrale. În prezent metoda se extinde şi la tratarea tumorilor aflate în alte regiuni anatomice ale organismului. Radioterapia stereotactică se bazează pe achiziţiile tehnologice din domeniile:
- imagistic – imagistica tridimensională pentru localizarea tumorii;
- imobilizare şi poziţionare – sisteme avansate care permit menţinerea pacientului în poziţia de tratament;
- IGRT – echipamente de radioterapie performante, capabile să emită fascicule colimate precise, precum şi echipamente imagistice asociate celor de tratament pentru confirmarea poziţiei tumorii înainte şi, uneori, în timpul administrării şedinţei de tratament;
Radiochirurgia, aşa cum sugerează și denumirea, este o alternativă la intervenţia chirurgicală, la pacienţi care au contraindicaţii medicale pentru operaţie sau care au tumori greu accesibile chirurgiei invazive. Indicaţii:
- tumori cerebrale maligne şi benigne, primare şi secundare;
- cancere hepatice, metastaze hepatice;
- cancere pulmonare;
- cancere de prostată şi altele.