Ce sunt Grupurile de Suport?

PSIHOLOGIE
Ce sunt Grupurile de Suport?

”Primul principiu în viață: să nu te dai bătut în fața oamenilor sau a întâmplărilor” – Marie Curie

Studiile științifice demonstrează că participarea la întâlnirile unui grup de suport crește calitatea vieții pacientului diagnosticat cu cancer, prin simplu fapt că participând la astfel de întâlniri conștientizează că nu este singura persoană căreia i se întâmplă acest lucru, că simte și trăiește la fel experiența bolii, că are aceleași temeri și frici, aceleași blocaje legate de viață și viitor, restabilind astfel echilibrul psihologic atât de necesar în procesul de vindecare.

Dar ce este un grup de suport?

Am ales să răspund și să clarific noțiunea de grup de suport, folosindu-mă de întrebările care mi-au fost adresate în mod frecvent cu ocazia organizării unor grupuri de suport.

”Nu știu ce se întâmplă la astfel de întâlniri. Am doar o vagă idee că vom vorbi despre boala noastră dar mă sperie gândul că vor fi atât de multe persoane străine în fața cărora va trebui să îmi deschid sufletul”.

Grupul de suport este gândit și creat ca un loc în care să îți poți deschide inima pentru a oferi și primi răspunsuri, ajutor, susținere reciprocă de la persoane care trăiesc sau au trăit experiențe asemănătoare, persoane  care te înțeleg cu adevărat pentru că trăiesc aceeași poveste de viață ca și tine. Împărtășirea experiențelor personale în cadrul grupului de suport te ajută să te adaptezi mai ușor la provocările bolii și să lupți mai eficient cu ea. Îți va fi de real folos să vezi paciente care sunt cu luni sau chiar cu ani buni înaintea ta în recuperare, trăind din plin după ce au trecut prin experiența traumatizantă a cancerului.

Grupul de suport constituie cadrul sigur pentru a face schimb de idei despre cum se pot gestiona situațiile dificile de viață cauzate de apariția bolii, reprezintă o resursă valoroasă care te poate ajuta să faci față mai bine activităților de zi cu zi și mai ales te poate ajuta să scapi de sentimentul de izolare prin crearea unui sentiment de apartenență și solidaritate.

Este important de știut, pentru persoanele care doresc să participe la sesiuni de grup, că nu vor fi presate să vorbească despre ele sau să dezvăluie anumite lucruri pe care le consideră prea personale.

”Îmi este frică să particip la astfel de întâlniri. Mă gândesc că lucrurile pe care le-aș spune despre mine, în cadrul întâlnirilor, nu ar fi în siguranță, că vor fi subiect de discuție în afara grupului”.

Este normal să simți o doză de reținere atunci când te decizi să participi la astfel de întâlniri de suport. Este adevărat, participarea la astfel de ședințe presupune și autodezvăluirea ta ca persoană care trece printr-o astfel de afecțiune, dar nu uita, este o afecțiune comună tuturor participantelor.

Confidențialitatea este o condiție esențială stabilită de comun acord la începutul sesiunilor de grup de suport. Identitatea participantelor și conținutul discuțiilor purtate în sesiunile de grup au un caracter secret și sunt strict protejate.  Protejarea confidențialității este asigurată  atât de organizatorii grupului cât și de către participantele la astfel de întruniri.

Persoanele participante la un grup de suport este important să fie conștiente de faptul că, atât timp cât își doresc să se simtă în siguranță în grup, fiecare în parte trebuie să ofere celorlalte acestă stare, respectând confidențialitatea acestora.

”Îmi este rușine că am făcut boala asta. Dacă o să mă vadă cineva și se va afla că am această boală?”

Persoanele care formează un grup de suport simt și se conving, participând la ședințele de grup, că nu sunt singurele care au o ”problemă” sau mai multe, că există și alte persoane care trec prin situații similare de viață, de boală, de stări emoționale și astfel grupul devine o sursă de sprijin, de susținere în care te poți simți acceptată, respectată,  apreciată.  Astfel, în felul acesta,  îți va  fi mai uşor să te accepţi, să te respecţi şi să te apreciezi tu însăţi, chiar dacă boala te schimbă și de multe ori îți este greu să îți dai seama cine ești sau ce mai ești sau dacă vrei să mai fii.

Grupul de suport îți oferă șansa de a vedea problemele cu care te confrunți și prin ochii altora. Acest fapt îți va da o nouă perspectivă a situației cu care te confrunți, poate reduce sentimentul de vinovăție cauzat de apariția bolii, pe care ai putea să îl simți și te va ajuta să faci diferența între problemele pe care le ai din cauza bolii și cele legate de viața personală.

”Mă gândesc că mi-ar fi foarte greu să ascult alte povești de viață încărcate cu atât de multă suferință cauzată de o astfel de boală. Imi este foarte greu cu stările mele, cu atât mai puțin cu ale altora!”

Grupul de suport este un cadru intim, de suflet, confidențial în care experiența bolii trăită de fiecare participantă poate deveni lecție de viață pentru celelalte. Experiența de a putea oferi ceva altei persoane are un impact pozitiv asupra propriei persoane, crește stima de sine, facilitează dezvoltarea abilităților de comunicare și empatie, dă un plus de sens vieții.

Întâlnirile de suport potenţează efectele benefice ale tratamentelor medicale şi diminuează efectele lor nedorite, printr-o informare mai consistentă, o mai bună gestionare a stresului, un stil de viaţă mai adecvat, relaţii mai echilibrate cu sine și cu cei din jur.

Grupurile de suport pot să ofere sprijin informațional prin întîlniri cu specialiști din domenii diferite: oncologie, nutriție, sport, psihologie, teologie etc.

”Vreau să uit de boala asta. Participând la astfel de întâlniri voi auzi iar și iar de boală și am sentimentul că nu voi putea scăpa de povara bolii”.

Uitarea este un mecanism de apărare care se poate activa după un astfel de diagnostic. Este ca și cum dacă uit, dacă nu mă mai gandesc înseamnă că nu mai există. Alături de reprimare și  negare, dorința de a uita poate bloca activarea potențialului interior de autovindecare.

În cadrul activităților de grup de suport găsești pe lângă împărtășirea poveștilor de boală și înțelegere, încurajare, ascultare. Te poți simți generoasă și utilă pentru că poți oferi, la rândul tău, informații, înțelegere și încurajare altor oameni cu aceeași suferință.

Cel mai mare câștig este că înveți, alături de alte persoane care au aceeași experiență a bolii, cum poți să te bucuri în continuare de viață prețuind clipa, oamenii, cerul,  stelele, soarele, misterul vieții dar și al morții.

Grupurile de suport ajută pacienții să găsească forța de a deveni ei înșiși, de a se apropia cât mai mult de valorile lor cele mai profunde învățând cum să-și însușească libertatea, autenticitatea și controlul propriei vieți.

Psiholog Mihaela PALADE GHERAN

2017-01-17T16:35:12+00:00