Cancerul de san se afla in regres

/, Recomandat, Stiri medicale/Cancerul de san se afla in regres

Prevenţia va ajuta sa invingeti
Cancerul de san se afla in regres

Cancerul de sân se află în regres

Cancerul de sân se află în regres. Astfel, mortalitatea cauzată de cancerul la sân a scăzut cu aproximativ 40% în Statele Unite, din 1989 până în 2015, potrivit celui mai nou studiu realizat de American Cancer Society (ACS). Datele statistice arată că tendința se va menține în perioada următoare, datorită progreselor în screening și terapie țintită. Cercetătorii ACS estimează că 322 600 de decese au fost prevenite în perioada studiată.

 

Potrivit ACS, unul dintre principalii factori responsabili pentru declinul mortalității cauzate de cancerul la sân este depistarea precoce folosind mamografia. Testarea anuală în rândul femeilor cu vârste cuprinse între 45-54 de ani poate crește semnificativ șansele depistării cancerului la sân în fază incipientă. În cazul femeilor cu un istoric de cancer la sân în familie este recomandată începerea mamografiilor anuale în jurul vârstei de 40 de ani.

Un alt factor important în reducerea mortalității cauzate de cancerul la sân este self screeningul efectuat prin palparea periodică a sânilor, în căutarea unor noduli sau alte semne distincte. Potrivit unui studiu publicat în Journal of Women’s Health, 57% dintre cazurile de cancer la sân au fost depistate de paciente, fie prin autoexaminare (25%) sau din întâmplare (18%).

În ciuda rezultatelor încurajatoare, această formă de cancer rămâne una dintre principalele cauze de deces în rândul femeilor, la nivel global. În România, mortalitatea cauzată de cancerul la sân este de 36%, peste media mondială, potrivit Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer. De asemenea, 83,7% dintre femeile din mediul rural nu au făcut niciodată un control preventiv. (Oncopeedia.ro)

Ministerul Sănătății a inițiat recent primul program de screening pentru cancerul la sân din România, cu finanțare europeană nerambursabilă. (Oncopeedia.ro)

2017-10-18T07:08:05+00:00