Terapii Biologice Cancer de Stomac

Terapii Biologice Cancer de Stomac. Ce este terapia biologică

Terapiile biologice sunt medicamente care ajută corpul să ţină sub control creşterea celulelor canceroase.
Terapia cu Trastuzumab (Herceptin) este o terapie biologică utilizată uneori în cazul unor persoane cu adenocarcinom gastric care s-a răspândit. Aceasta funcţionează doar dacă celulele canceroase au receptori pentru Herceptin (cancer HER2 pozitiv).  Vi se administrează Hereceptin în combinaţie cu chimioterapie, cum ar fi cepetabin sau fluorouracil şi cisplatină.

 

Hereceptin pentru cancerul gastric avansat
Medicii pot apela la o terapie biologică cunoscută sub denumirea de trastuzumab (Herceptin) ca şi prim tratament pentru unele persoane cu cancer gastric care s-a răspândit şi la alte părţi ale corpului. În această secţiune prezentăm informaţii despre Herceptin.
Hereceptin funcţionează doar în cazul persoanelor ale căror celule canceroase conţin cantităţi importante dintr-un anumit tip de proteină denumit receptorul 2 pentru factorul de creştere al epidermei umane (HER2). În jur de 1 din 5 pacienţii (20%) cu cancer gastric sunt în această situaţie. Dacă medicul dumneavoastră consideră că administrarea de Herceptin vă poate ajuta, acesta va începe prin a vă testa celulele canceroase pentru a vedea dacă conţin o cantitate mare din proteina HER2.
Vi se va introduce Hereceptin în fluxul sanguin, în combinaţie cu medicamentele de chimioterapeutice cisplatină şi capecitabină sau fluorouracil. Herceptin poate vindeca un cancer de stomac avansat, însă studiile au arătat și că acest medicament ajută unele persoane să trăiască mai mult cu câteva luni.
Herceptin se poate administra o dată la 3 săptămâni ca şi perfuzie în fluxul sanguin. Tratamentul continuă atâta vreme cât reuşeşte să ţină cancerul sub control.

Efectele secundare cel mai des întâlnite ale Herceptin sunt:

  • Oboseală (epuizare);
  • Diaree;
  • O reacţie alergică la medicament.

Spuneţi-i medicului sau asistentului dacă aveţi aceste efecte secundare pentru a vă administra medicamente că să vă ajute să le ţineţi sub control. Puteţi resimţi alte efecte secundare cauzate de chimioterapia care vi se aplică în acelaşi timp cu administrarea de Herceptin.
Herceptin poate afecta inima, aşa că veţi fi consultat periodic pentru a se vedea cum vă funcţionează inima.

 

Alte terapii biologice pentru cancerul gastric avansat

Cercetătorii studiază alte terapii biologice în studii dedicate cancerului gastric avansat. Încă nu se cunoaşte cât de bine funcţionează aceste tratamente. Toate tratamentele noi trebuie să treacă printr-un proces de studii clinice, iar acest lucru poate dura câţiva ani. Unele cercetări studiază utilizarea terapiilor biologice alături de chimioterapie pentru a vedea cât de eficiente sunt împreună.