Boala lui Paget este o afecțiune rară, asociată cu cancerul de sân. Acestea este depistată la 1-4 din 100 de cazuri diagnosticate cu cancer de sân.
Boala lui Paget afectează mamelonul și aureola (zona închisă la culoare din jurul mamelonului). De obicei debutează ca o erupție eczematoasă pe mamelon și aureolă. Poate provoca mâncărime. Dacă nu este tratată, sau dacă o zgâriați, aceasta poate sângera, ulcera sau poate forma o crustă. Arată asemănător cu alte afecțiuni dermatologice, precum psoriazisul sau eczeme. Uneori este diagnosticată târziu, din cauza faptului că este tratată ca o eczemă, înainte de a se efectua teste pentru depistarea cancerului.

Cum este diagnosticată Boala lui Paget

Boala lui Paget este diagnosticată cu ajutorul unui biopsii. Un chirurg va preleva o mostră de țesut din pielea afectată (o biopsie) și o trimite la laborator, pentru analiză la microscop. Dacă biopsia indică prezenta Bolii lui Paget, pacienta va fi trimisă să facă o mamografie.

În multe cazuri Boala lui Paget este un semn că există un cancer de sân, la țesutul din spatele mamelonului. Aproximativ jumătate din femeile diagnosticate cu Boala lui Paget au un nodul în spatele mamelonului. În 9 din 10 cazuri, este vorba despre cancer de sân invaziv.
Un cancer de sân invaziv poate fi diagnosticat și în cazul pacientelor cu Boala lui Paget și care nu au noduli. Dar majoritatea celor care nu au noduli, au carcinom in situ. Acest lucru înseamnă că apar celule canceroase la biopsie, dar acestea sunt prezente doar în canalele lactifere sau un lobulii sânului. Acesta nu este un cancer de sân invaziv, deci nu există posibilitatea ca celulele canceroase să se fi răspândit.

Tratament pentru Boala lui Paget

Se va interveni chirurgical pentru a îndepărta zona afectată, sau întregul sân. Tratamentul ulterior depinde de rezultatele analizelor și dacă aveți cancer invaziv sau nu.

Dacă sunteți diagnosticată cu cancer de sân

În unele cazuri este posibil să se îndepărteze doar zona canceroasă, împreună cu o zonă-tampon. Apoi se efectuează radioterapie la restul sânului.
Efectuarea unei mastectomii s-ar putea să fie singura opțiune dacă zona afectată este mare. Această intervenție s-ar putea să fie necesară și dacă de descoperă că în spatele mamelonului există un cancer de sân invaziv.

În cazul în care cancerul este localizat în centrul sânului, odată cu îndepărtarea zonei canceroase, forma sânului va fi mult afectată. Efectul estetic va fi mai bun dacă se efectuează mastectomie și apoi o operație de reconstrucție a sânului.

În timpul operației, medicul chirurg va îndepărta și ganglionii limfatici de la axilă. Aceștia vor fi analizați pentru a se vedea dacă ei conțin celule canceroase.
În cazul în care celulele canceroase sunt receptori estrogeni medicul, probabil, vă va sugera să faceți terapia hormonală. Prin acest tratament se reduce riscul de revenire a cancerului la același sân (sau în zona pieptului, după mastectomie). De asemenea, se reduce riscul ca celulele canceroase să se răspândească în corp. Prin acest tratament se reduce și riscul de îmbolnăvire la celălalt sân.
Medicul vă poate sugera și tratamente suplimentare, precum chimioterapie dacă există un risc însemnat ca boala să revină. Medicul vă poate sugera acest lucru dacă:

  • S-au depistat celule canceroase la nivelul ganglionilor limfatici;
  • Ați avut o tumoare de dimensiuni mari;
  • Celulele canceroase erau cu grad înalt (grad 3).

Chimioterapia ajută la reducerea riscului de revenire a cancerului pe viitor.

Dacă nu aveți noduli

Femeile diagnosticate cu Boala lui Paget și care nu au noduli, au de obicei celulele anormale, denumite carcinom in situ, localizate în canalele lactifere sau în lobulii sânului. Îndepărtarea sânului, mastectomia, este cea mai utilizată formă de tratament, întrucât celulele anormale se pot transforma în cancer invaziv dacă nu sunt tratate.

Chirurgul poate să îndepărteze și ganglionii limfatici. La 9 din 10 femei nu apar celule canceroase la nivelul acestora. În multe situații, intervenția chirurgicală este singurul tratament necesar.
Dacă zona canceroasă este mică, există posibilitatea să se îndepărteze doar zona afectată de boala lui Paget, împreună cu o zonă de siguranță. Este posibil să nu mai fie nevoie de un alt tratament. De asemenea, medicul vă poate recomanda să faceți radioterapie după operație pentru a reduce riscul de revenire a bolii.