Imaginea de sine și chimioterapia

Imaginea de sine și chimioterapia

”Ești minunată. Știu asta pentru că EU te-am creat” – Dumnezeu

Printre cearcăne adânci, privirea tulbure și zâmbetul amar, suspendată între două lumi, ești TU. Te uiți în oglindă și abia parcă de te mai poți recunoaște. Brusc nu mai știi cine ești sau ce ai devenit.

Te-au definit până acum părul tău, privirea, zâmbetul sau corpul? Te-ai identificat cu ele când te-ai raportat la tine? Înseamnă că acum, când toate acestea au de suferit, șocul tău este maxim.  Și chiar dacă ai slabit sau te-ai îngrășat mult în urma tratamentului cu citostatice, chiar daca nu mai ai fir de păr pe cap, pe corp, gene și sprâncene asta nu înseamnă că nu mai ești tu. Că ai incetat să mai fii.

Vezi, tocmai acesta este paradoxul, în astfel de momente ai aflat că ești mult mai mult decât ai crezut despre  tine. Și chiar dacă va trebui să renunți la o parte din tine, prin intervenție chirurgicală, pentru a-ți salva viața, indiferent cât de importantă este acea parte a corpului tău, rămâi mai departe tu.

Feminitatea este mai mult decât corpul tău fizic. Feminitatea ține de sufletul tău, de inima ta, de adevărurile tale fundamentale despre cine ești tu de fapt. Cel mai important lucru pe care poți să îl faci acum pentru tine este să nu rămâi blocată în etichetele puse de ceilalți  și să te deschizi cu încredere și să-ți privești interiorul pentru a afla care este adevarata ta frumusețe. Ce este minunat și a fost dintotdeauna și va fi pentru totdeauna, acolo, undeva în înteriorul tău?

Cu siguranță că ai auzit de foarte multe ori în viața ta că adevărata frumusețe vine din interior. Nu știu dacă ai meditat vreodată asupra acestui aspect. Cert este că acum, dacă se pune problema de a face chimioterapie sau dacă ești chiar in timpul tratamentului, în mod ciudat și dureros s-a creat un astfel de moment. Acum circumstanțele exterioare te obligă să faci un salt adând în interiorul sufletului tău, în esența ta, în cine ești tu cu adevărat.

Acum s-a creat un context în care dacă reușești să treci dincolo de aparențe, de percepțiile exterioare,  poți să îți cuprinzi infinitul interior și să scoți la lumină adevărata ta față, cine ești tu și ceea ce ești tu cu adevărat.

Și ca să-ți fie mai ușor pentru a face acest lucru, gândește-te la frumusețea răsăritului de soare care îți poate da forță să lupți pentru viața ta, gândește-te la frumusețea iubirii, la lumină, la atingeri tandre și îmbrățisări cu sufletul, gândește-te la ziua de astăzi, la această clipă când ești, exiști, cu toți oamenii frumoși pe care îi iubești și care te iubesc, în egală măsură.

Nu lăsă lucrurile exterioare să te definească pe tine, ființă completă și complexă cu trup, cu minte si cu suflet, o proiecție perfectă a infinitului divin.

 

Psiholog Mihaela PALADE GHERAN

2017-01-03T23:19:11+00:00