Examenul histopatologic

Examenul histopatologic 2017-05-05T11:09:04+00:00

Examenul histopatologic constă în analizarea microscopică a unor fragmente de organe sau ţesuturi. Acestea se recoltează prin biopsie realizată printr-o intervenţie chirurgicală. Fragmentele sunt prelucrate chimic şi apoi examinate la microscop, obţinându-se astfel examenul histopatologic. În afara biopsiei chirurgicale clasice, fragmente de ţesut se mai obţin cu ajutorul unor dispozitive speciale care realizează prelevarea unei mostre de ţesut tumoral din „miezul” tumorii – aşa numitele „core-biopsy” utilizate pentru diagnosticul de certitudine al tumorilor de sân care nu au drept primă indicaţie terapeutică rezecţia chirurgicală a tumorii.

De asemenea, mai există puncţia ‑ biopsie aspirativă care se realizează cu ace fine, speciale, iar aspiratul obţinut este utilizat pentru obţinerea unui examen citologic, adică al celulelor (spre deosebire de biopsie prin care se recoltează fragmente de ţesuturi).
Deşi examinarea la microscop de către medicul anatomo-patolog este cea care precizează diagnosticul cert de malignitate, uneori acest lucru nu este suficient pentru un tratament corect al tumorii şi atunci se mai efectuează şi un examen IHC (imuno-histochimic).